Last Updated on martie 15, 2025
Elena Lasconi, șefa USR și candidatul partidului la alegerile prezidențiale, a declarat, vineri seară, la Digi 24, că „CNA ar fi trebuit să-și facă treaba mai demult”, referindu-se la „ce s-a întâmplat pe cel puțin două televiziuni din România încă de anul trecut, locul în care s-a exprimat cum a vrut și cât a vrut candidatul izolaționist Călin Georgescu”.
Ea susține că este nevoie de amenzi mai mari și chiar de închiderea a „două televiziuni, cele care derapează, pentru că fac foarte mult rău, mai ales în aceste momente, cu un război la graniță”.
„Cred că CNA ar fi trebuit să-și facă treaba mai demult, pentru că ce s-a întâmplat pe cel puțin două televiziuni din România încă de anul trecut, acolo a fost locul în care s-a exprimat cum a vrut și cât a vrut candidatul izolaționist Călin Georgescu.
Acolo s-au spus o grămadă de minciuni, s-a manipulat societatea, au fost mesaje de ură, de învrăjbire și cred că de atunci trebuiau să se sesizeze. Cred că nu e târziu nici acum, pentru că suntem într-un moment când mai mult ca oricând trebuie să ne recăpătăm încrederea în instituțiile statului, că ele vor face ce trebuie ca noi să fim în siguranță”, a declarat Elena Lasconi, conform Digi 24.
„CNA ar trebui să monitorizeze mai bine”
Ea a mai spus că „sunt mulți ani de când nu s-a întâmplat nimic cu amenzile de la CNA, adică au rămas la un nivel foarte mic”.
„Dacă ar crește semnificativ amenzile, dacă s-ar închide o televiziune, două televiziuni, cele care derapează, pentru că fac foarte mult rău, mai ales în aceste momente, cu un război la graniță, eu cred că lucrurile s-ar schimba”, susține șefa USR.
Întrebată dacă n-ar fi vorba de cenzură în acel caz, ea afirmă: „Eu sunt pentru democrație și pentru libertatea de exprimare, dar atâta timp cât simți că nu poți controla, trebuie să vii cu amenzi din ce în ce mai mari, nu din prima ai oprit o televiziune. Pur și simplu trebuie să înțeleagă că fac foarte mult rău acestei țări. Oamenii sunt speriați”.
„Cred că CNA ar trebui să monitorizeze mai bine ce se întâmplă în mass-media”, mai pune Lasconi.
Elena Lasconi: Există un alt candidat, care înţeleg că ar fi şi lucrat cu domnul Georgescu, care se pare că foloseşte aceeaşi metodă/ Vreau să rog foarte mult instituţiile statului să fie cu ochii… să nu avem un alt candidat care vine pe sub radar
Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă că echipa sa de comunicare a constatat că mesajele fostului consultant al lui Călin Georgescu Anton Pisaroglu, care şi-a anunţat recent intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al României, au un număr foarte mare de vizualizări, număr care este ”inexplicabil”. În acest context, Lasconi cere instituţiilor statului să îşi facă datoria şi să vegheze ”să nu avem un alt candidat care, la fel, vine pe sub radar”, transmite G4Media.
Elena Lasconi a afirmat că, pentru alegerile prezidenţiale de anul acesta, instituţiile abilitate trebuie să fie ”mai precaute”, pentru a nu se întâmpla ceea ce s-a întâmplat la scrutinul prezidenţial de la finalul lui 2024.
Întrebată, vineri seară, la Digi 24, dacă are certitudinea că alegerile vor fi libere şi neinfluenţate, Lasconi a răspuns negativ.
”Nu. Ştiţi de ce? Pentru că în momentul ăsta există un alt candidat, care înţeleg că ar fi şi lucrat cu domnul Georgescu, care se pare că foloseşte aceeaşi metodă. Pentru că eu am filmuleţe făcute de când am început campania – nu aveam un cont de TikTok înainte – şi văd că acolo se întâmplă vizualizări, sute de mii de vizualizări. (…) Colegii mei urmăresc mai îndeaproape (şi au constatat – n.r.) că în ultima perioadă există foarte multe vizualizări, inexplicabile pentru echipa de comunicare cu care lucrez. De aceea vreau să rog foarte mult instituţiile statului să fie cu ochii… să nu avem un alt candidat care, la fel, vine pe sub radar”, a afirmat Elena Lasconi.