Last Updated on martie 13, 2025
Kaufland a început lucrările de construire a magazinului din Săcele, anunţă primarul Virgil Popa. Complexul comercial va avea parter şi un etaj parţial şi va include un container pentru zona de grill. În plus, în parcare va fi amenajată şi o staţie de încărcare pentru autovehiculele electrice.
„Investiţia totală se ridică la peste 18.000.000 lei, ceea ce va aduce beneficii economice semnificative comunităţii noastre”, a declarat primarul din Săcele, Virgil Popa, citat de bzb.ro.
Retailer-ul are în plan să definitiveze lucrările până la final de an. În vecinătate, ar urma să mai fie construită şi o galerie comercială cu un singur nivel, pe o suprafaţă construită de 1.245 mp.
Magazin Lidl la Ghimbav
Primăria Ghimbav a emis autorizația de construire pentru un magazin Lidl. Investiția a fost anunțată de dezvoltator de mai bine de un an, însă a fost nevoie de obținerea a numeroase avize și acorduri, dar și de realizarea unor documentații urbanistice (Plan Urbanistic Zonal), scrie brasovmetropolitan.ro.
Primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra, a declarat pentru Braşov Metropolitan că prin această investiție se va dezvolta o zonă cu magazine, o zonă cu un street mall, o zonă de divertisment și petrecerea timpului liber, în care în care oamenii, pe lângă faptul că își fac cumpărăturile, se pot relaxa.
Centrul comercial se va construi pe Strada Făgărașului, la intrarea dinspre Brașov, pe un teren cu o suprafață de aproape 1.000 de metri pătrați. Pe lângă clădirea magazinului, proiectul include și construirea unei parcări cu o capacitate de 105 locuri, care va avea bariere de acces.