Brașov. Vești proaste pentru navetiști: biletele și abonamentele RATBV se scumpesc. Prețurile pentru primul traseu scumpit

Last Updated on martie 25, 2025 Brașov. Vești proaste pentru navetiști: biletele și abonamentele RATBV se scumpesc. Prețurile pentru primul traseu scumpit 1

Veste neplăcută pentru cei care doresc să ajungă în Brașov din localitățile zonei metropolitane. Se scumpesc biletele şi abonamentele RATBV pentru zona metropolitană, de la 1 mai, informează Monitorul Expres.

Ca urmare a creșterii costurilor cu asigurarea serviciilor de transport, în ultimii ani, primăriile din zona metropolitană au trebuit să pluseze banii de subvenție pentru RATBV. Reprezentanții Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTPBv) au avut discuții cu primarii pe această temă, fiind luate în calcul mai multe variante de calcul și de preț.

Primarul Orașului Râșnov a participat luni la Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a AMDDTPBv în care s-a stabilit noul plan tarifar integrat.

În ceea ce privește transportul în comun RAT Braşov, pe zona metropolitană, Râșnovul face parte din Zona II, iar noile tarife stabilite sunt următoarele:
O călătorie Brașov – Râșnov – 7 lei de la 4 lei
Două călătorii (Dus – Întors) Brașov – Râșnov – 14 lei
Abonament lunar Brașov – Râșnov – 210 lei

RATBV asigură transportul metropolitan în peste 23 de localități, iar la Râșnov există două linii metropolitane de transport în comun, 130 și 131.

Urmează ca și celalte primării să anunțe prețurile actualizate care vor intra în vigoare de la 1 mai.

Lucrurile uitate în autobuze le găsiți pe Facebook-ul RATBV
Dacă ați uitat, în ultima perioadă, lucruri în autobuzele RAT, verificați pe pagina de facebook a Societății dacă acestea se află printre cele enumerate de angajați, scrie Radio Romania Brasov.

Mai exact, cărți de identitate, portofele, carduri de transport, carduri de sănătate sau chiar carduri bancare. De asemenea, sunt enumerate și câteva bunuri precum mape cu acte medicale sau telefoane.

Cei care își recunosc bunurile, pe pot solicita până în 21 martie, de la sediul RATBV S.A., de pe strada Hărmanului nr. 49. De asemenea, va trebui să facă dovada că acel bun îi aparține.

Ulterior, bunurile nerevendicate vor fi predate la Poliție.

Previous Story

(Video) Stegarul dac stă în copac de 24 de ore. Cântă „Un elefant se legăna” și cere eliberarea omului de afaceri brașovean Bogdan Peșchir, finanțator al lui Călin Georgescu

Next Story

Ryanair, compania aeriană așteptată și la Aeroportul Brașov, scoate la vânzare un abonament anual cu 79 de euro