A murit Amalia, tânăra de 19 ani implicată într-un grav accident de circulație. Mercedes rupt în două, vieți spulberate

Last Updated on martie 31, 2025 A murit Amalia, tânăra de 19 ani implicată într-un grav accident de circulație. Mercedes rupt în două, vieți spulberate 1

Și tinerii din Brașov trebuie să fie extrem de atenți cu cine aleg să urce în mașină, mai ales în timpul nopții sau când șoferul a consumat alcool. Tragedia Amaliei, o tânără de doar 19 ani care și-a pierdut viața într-un accident cumplit provocat de un șofer băut și inconștient, este un avertisment dureros pentru toți cei care cred că „nu li se poate întâmpla nimic rău”.

Amalia, o tânără care tocmai ce împlinise 19 ani, a murit la spital după ce la începutul lunii a fost implicată într-un grav accident. Pe data de 10 martie, un Mercedes s-a rupt efectiv în două la impact.

În noaptea de 10 martie, șoferul unui Mercedes, care gonea cu viteză pe bulevardul Mamaia din Constanţa, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp aflat pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina s-a rupt în două. Unul dintre cei cinci tineri aflaţi în maşină a murit la scurt timp după accident. Printre ceilalţi patru răniţi se număra şi Amalia.

Tânără a murit la spital, unde era internată în stare gravă. Amalia împlinise 19 ani cu trei zile în urmă. Conform poliţiştilor constănţeni, şoferul maşinii implicate în accident se urcase băut la volan, scrie Observator.

Primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia, a transmis un mesaj profund de condoleanțe, în numele întregii comunități, scrie Constanța 100. În cuvinte încărcate de emoție, edilul a descris pierderea Amaliei ca fiind una de neimaginat:

Dragi cetățeni ai comunei Saraiu,

Astăzi, inima noastră este plină de durere și tristețe, iar cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima tot ceea ce simțim în fața unei pierderi atât de grele. În calitate de primar al comunei Saraiu și în numele întregii noastre comunități, vreau să transmit cele mai sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune mamei îndurerate a Amaliei Giorgiana Andronache, care astăzi și-a pierdut singura fiică.

A murit Amalia, tânăra de 19 ani implicată într-un grav accident de circulație. Mercedes rupt în două, vieți spulberate 2

Amalia a fost o tânără plină de viață, o rază de lumină pentru toți cei care au cunoscut-o. Astăzi, însă, acest drum al vieții i-a fost întrerupt prea devreme, iar noi toți rămânem șocați și fără cuvinte în fața acestei pierderi dureroase. Împărtășim durerea și tristețea mamei care, într-o clipă, și-a văzut visurile și speranțele spulberate. Pierderea unui copil este una dintre cele mai crunte încercări la care poate fi supus un părinte, iar inima noastră se alătură în acest moment de suferință.

Vreau să o asigur pe doamna Amira ,mamă că nu sunteți singură în acest moment greu. Întreaga comunitate din Saraiu vă este alături. Durerea dumneavoastră este și a noastră, iar sprijinul nostru nu va cunoaște limite. Suntem aici pentru a vă susține în orice mod posibil, fie printr-o vorbă bună, fie printr-o faptă concretă. Vă dorim multă putere și curaj, pentru a putea face față celei mai mari pierderi pe care o poate simți un părinte.

În aceste momente de neînchipuită durere, este greu să găsești cuvinte de alinare. Dar să știți că, deși Amalia nu mai este fizic printre noi, amintirea ei va trăi pentru totdeauna în inimile celor care au cunoscut-o. Amalia va rămâne în gândurile și rugăciunile noastre, iar viața ei, deși scurtă, a lăsat o amprentă adâncă în comunitatea noastră.

Dumnezeu să o primească în Împărăția Sa și să-i ofere odihna veșnică. Vă îndemn să vă găsiți puterea de a merge mai departe, chiar și în aceste momente de neliniște și tristețe. Dumnezeu vă va dărui alinare și curaj, iar noi vom fi mereu aici, alături de dumneavoastră, în orice pas al acestei grele încercări.

Cu toată compasiunea și respectul,primar, Dorinela Irimia.”

Previous Story

Torturat până la moarte pentru PIN-ul cardului – Trădarea amantei care i-a fost fatală. Bărbatul voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN

Next Story

Urșii fac victime în oraș! Un salvamontist atacat pe stradă în Predeal, în stare critică la spital