A ars complet. Biserica de lemn din Topla, veche de aproape 300 de ani, distrusă într-un incendiu devastator

Last Updated on martie 26, 2025 A ars complet. Biserica de lemn din Topla, veche de aproape 300 de ani, distrusă într-un incendiu devastator 1

Biserica din lemn din Topla a ars complet într-un incendiu care izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri.

Pompierii ISU Timiş au fost solicitaţi, prin 112, să intervină pentru stingerea incendiului, la locul evenimentului deplasându-se pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, scrie Stirile Pro Tv.

La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la biserică, cu pericol de propagare la casa parohială şi la o troiţă alăturată.

Biserica era din lemn, cu o suprafaţă de 50 mp. În urma incendiului a ars biserica în totalitate şi a fost afectat pe o suprafaţă mică acoperişul troiţei.

Potrivit unui comunicat de presă al Muzeului Satului Bănățean, de miercuri, în incendiu au ars două componente importante și anume, acoperișul și turla bisericii.

În noaptea de 25.03.2025 – 26.03.2025, în jurul orei 3.00, am fost anunțați de paza muzeului că s-a constatat un incendiu la obiectivul muzeal ”Biserica de la Topla”, monument istoric. Imediat au fost anunțate serviciile ISU și ale poliției, unitățile de intervenție sosind la fața locului și reușind să stingă focul în jurul orei 4.00. În urma intervenției s-au constatat pagube materiale ce urmează să fie evaluate, cel mai grav fiind afectat acoperișul și turla bisericii. Nici o persoană nu a fost rănită în incendiu.

Muzeul va fi închis pentru public până la terminarea investigațiilor

O parte din elementele de patrimoniu ale obiectivului, pictura de boltă, o serie de icoane și alte obiecte nu se aflau în biserică, fiind supuse unui proces de conservare în vederea restaurării integrale a obiectivului muzeal. Acest lucru ne dă speranța că monumentul poate fi restaurat și redat circuitului muzeal. Efectele incendiului asupra clădirii urmează să fie constate în zilele următoare de specialiștii în domeniu. Cauzele urmează să fie determinate în urma expertizei specialiștilor de la ISU Timiș. Muzeul va fi închis pentru public până la terminarea investigațiilor preliminare, mai arată conducerea muzeului.

Biserica de lemn din Topla, comuna timişeană Mănăştiur, a fost construită în anul 1746. Biserica, unul din cele mai valoroase monumente religioase din Banat, a fost demontată în Topla în 1987 şi adusă la Timişoara, unde a fost refăcută în perioada 1994 – 1996, în cadrul Muzeului Satului Bănăţean, acolo unde se afla şi acum. După refacere, a fost resfinţită. Biserica era înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, scrie Observator.

Previous Story

O altă fabrică celebră se transformă în Mall și blocuri, pe modelul Uzinei Tractorul din Brașov

Next Story

Șofer decedat după un accident teribil în sensul giratoriu! Mașina a fost proiectată 50 de metri