(Video) Drum transformat în derdeluş pentru copii. Primarul a blocat accesul maşinilor

Last Updated on februarie 17, 2025 (Video) Drum transformat în derdeluş pentru copii. Primarul a blocat accesul maşinilor 1

Zăpada din aceste zile este o bucurie pentru copii. Din păcate, în multe localități au dispărut derdelușurile, la fel și în Brașov.

Primarul comunei Lipniţa din județul Constanța a închis temporar, duminică, pentru conducătorii auto, o parte din drumul principal din localitate, pentru a se bucura copiii de zăpada depusă pe şosea şi a se putea da în siguranţă cu săniuţele, scrie G4Media.

Primarul comunei Lipnița a închis temporar, duminică, pentru conducătorii auto, o parte din drumul principal din localitate, pentru a se bucura copiii de zăpada depusă pe șosea și a se putea da în siguranță cu săniuțele.

Nicolae Dinu a postat, pe o pagină de socializare, filmulețe cu copii care se dau cu săniuțele pe strada transformată în derdeluș.

„Intrarea dinspre Ostrov în comună o închidem până în centru, șoseaua rămâne pârtie pentru copii, se va circula pe partea cu mănăstirea. Mulțumesc frumos pentru înțelegere, să se bucure și copiii ăștia puțin de iarnă, de puțină zăpadă”, spune primarul, într-unul dintre filmulețe.

Vremea azi, 17 februarie. Vor fi ninsori și intensificări ale vântului în mai multe zone. Maximele ajung la 4 grade
Ziua de luni aduce vreme rece, un pic de soare în vestul și în nordul țării și atmosferă închisă în rest. O să ningă mai serios în ținuturile sudice, pe unde se intensifică și vântul, scrie Stirile Pro Tv.

Mai apar ceva ninsori în centru și în est, iar maximele pornesc de la minus 6 grade în depresiuni și se opresc la 3…4 grade în nord-vestul României.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici continuă să ningă. În județele Ialomița, Călărași și Constanța, ninsorile vor fi mai consistente, iar vântul o să bată cu 45 km/h și, trecător, o să fie viscol. Temperaturile rămân negative în Bărăgan și ajung pe la 2…3 grade în zona Dobrogei.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, cerul rămâne acoperit de nori. Mai vin ceva ninsori pe timpul zilei, iar maximele se opresc pe la 2 grade. E posibil să fulguiască și pe timpul nopții.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina este ger acum în unele zone, iar la amiază temperaturile nu reușesc să treacă de 1…2 grade. O să ningă, mai ales pe la munte, iar în Bucovina apare trecător și soarele. Peste noapte, gerul se extinde în această regiune.

Vremea rămâne rece și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, însă pe aici se ating cele mai ridicate valori din țară, în jur de 4 grade. Și pe aici vedem un pic soarele, iar ninsorile vin în special după lăsarea nopții.

În vestul României găsim vreme schimbătoare, înnorări și câteva ninsori în sudul Banatului și în zonele montane. Temperaturile ajung cu greu pe la 2…3 grade.

În Transilvania urmează o zi extrem de rece, mai ales în depresiuni. Doar pe la Târgu Mureș găsim valori pozitive, în jur de 2 grade. O să ningă din când în când, iar la noapte o să fie ger. Temperaturile vor coborî până la minus 16 grade la Miercurea Ciuc.

Frigul persistă și în zona Olteniei, pe unde se vor înregistra cel mult zero grade. Mai vin ceva ninsori și în această regiune, iar la noapte termometrele vor indica în jur de minus 4 grade.

În ținuturile sudice e iarnă în toată regula. O să ningă destul de mult, iar vântul o să ajungă la viteze de 45 km/h și o să viscolească ninsoarea. Regimul termic lasă de dorit: maximele se opresc pe la minus 2 grade.

La munte avem o dimineață geroasă și o amiază foarte rece în majoritatea masivelor. Domina atmosfera închisă. Vântul devine un pic mai activ și o să ningă slab în aproape toată zona montană.

Previous Story

(Video) Un bărbat și o femeie au murit carbonizați într-un bolid care a luat foc la ieşirea de pe A1. Maşina a zburat peste o glisieră, apoi s-a răsturnat

Next Story

Brașov. 48 de utilaje de deszăpezire, scoase pe străzile din oraș. Etapele desfășurării acțiunilor de deszăpezire