Un tren care venea la Brașov a greșit drumul, a luat-o spre Buzău. Ce spune CFR. Pasager: „Trenul s-a oprit și a început să meargă cu spatele. Apoi s-a oprit. Apoi iar a mers înapoi”

Last Updated on februarie 14, 2025 Un tren care venea la Brașov a greșit drumul, a luat-o spre Buzău. Ce spune CFR. Pasager: „Trenul s-a oprit și a început să meargă cu spatele. Apoi s-a oprit. Apoi iar a mers înapoi” 1

Peripeții pentru călătorii uni tren care a plecat din București Nord către Brașov. La Ploiești Vest a greșit drumul și pentru o scurtă perioadă de timp a mers spre Buzău, relatează Observatorul Prahovean.

Din Gara Brazi din Ploiești, trenul a plecat spre Gara de Sud, în direcția Buzău. CFR Călători a transmis că vinovatul ar trebui căutat la Compania Națională Căi Ferate CFR SA.

Luni după-amiază (n.r. 10 februarie) am mers cu trenul IR 1635. Când a plecat din Gara Brazi, avea deja o întârziere de peste 30 de minute. Din cauza accidentului de la Scroviștea. La un moment dat, trenul s-a oprit și a început să meargă cu…spatele. Apoi s-a oprit. Apoi iar a mers înapoi. A făcut asta de câteva ori, pe o distanță destul de mare pentru că eram aproape de Gara CFR Triaj” a povestit un ploieștean care se afla în tren.

Inițial ne-a spus că s-a stricat macazul, apoi că a fost vorba de o eroare și că trenul a intrat pe o linie greșită. După ce a ajuns din nou în stația Brazi, trenul a mai staționat minute bune până când a prins verde pentru Gara Ploiești Vest” a mai spus cititorul.

Referitor la circulația trenului IR 1635 din data de 10 februarie 2025, vă informăm că situația prezentată de dumneavoastră din stația Brazi nu este din vina CFR Călători.

Pentru informații corecte și concrete, vă rugăm să vă adresați managerului infrastructurii feroviare – CNCF CFR SA (www.cfr.ro), fiind cel care organizează și dirijează circulația tuturor trenurilor pe calea ferată, gestionează inclusiv acțiunile întreprinse în mod curent dar și în situaţiile neprevăzute apărute în graficul de circulaţie al trenurilor şi dispune măsuri de normalizare a circulaţiei”, a fost răspunsul transmis de CFR Călători jurnaliștilor din Ploiești.

Cel de-al doilea tren Alstom n-a trecut prea bine testul „de depou”
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunţat că reprezentanţii ARF – Egis – Alstom au efectuat, la Depoul Alstom din incinta Atelierelor CFR Griviţa, testul de recepţie la fabrică (FAT) pentru cea de a doua rama electrică RE-IR TS03 livrată în ianuarie, în cadrul contractului din 2022 pentru cele 37 de trenuri electrice noi, scrie bzb.ro.

Menţionăm că testul de acceptare în fabrică (FAT) este o verificare a calităţii vehiculului feroviar, în care sunt inspectaţi şi asiguraţi diverşi parametri, respectiv dacă aceştia funcţionează corect şi respectă specificaţiile convenite. Astfel, pe lista de verificare a testului FAT au fost prevăzute o serie de elemente, cum ar fi: cerinţele minime de proiectare, documentele de referinţă relevante, echipamentele interioare, precum şi cele de urgenţă, sistemul de informare a pasagerilor etc.

În cadrul acestei acţiuni de inspecţie au fost constatate unele neconformităţi care au fost incluse într-un Plan de acţiuni, pe care funizorul Alstom le va remedia, până la intrarea în serviciul comercial de călători a ramei electrice RE-IR TSO3, după efectuarea testelor dinamice şi a probei de anduranţă de 2.000 km”, se arată în informarea Autorităţii.

Previous Story

(Video) Dupa ce ani Iohannis s-a plimbat cu avioane private de lux, noul președinte al României Ilie Bolojan a mers acasă cu un avion TAROM și și-a cărat singur bagajul

Next Story

România este criticată de Vicepreședintele SUA pentru anularea alegerilor: „Dacă democrația ta poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari, atunci nu a fost atât de puternică la început”