Last Updated on februarie 18, 2025
(Amanah Flacăra, 1971)
Actriţa Stela Popescu a primit în 2017 diploma de Cetăţean de Onoare al Braşovului, oraş în care a făcut şcoala şi facultatea şi a jucat în 400 de spectacole, ea declarând că ”dacă în piept ai o inimă ce tot arde, rămâi tânăr şi la 90 de ani”.
”Eu sunt datoare Braşovului, începând de la primii ani de şcoală şi terminând cu facultatea şi cu prezenţa în teatrul din Braşov. Prezenţa Braşovului în viaţa mea mi-a întărit disciplina, morala, demnitatea şi astfel am ajuns astăzi să fiu printre cei mai mari artişti ai României. Am un dicton după care mă ghidez: viaţa valorează miliarde, dar dacă în piept ai o inimă ce tot arde, rămâi tot tânăr şi la 90 de ani“, a spus Stela Popescu, mărturisind că este foarte apropiată de Braşov şi că găseşte oraşul ”mai bogat şi mai frumos“, conform Observator.
Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători și a decedat în noiembrie 2017. În 1940, după invadarea Basarabiei de către armata rusă, tatăl ei, considerat ”intelectual“, deci ”duşman de clasă“, a fost deportat în Siberia, iar mama, împreună cu fiica, se refugiază la Braşov.
(Almanah Flacăra, ianuarie-martie 1970)
„— Când aţi descoperit că aveți har comic?
Stela Popescu: La liceu, la Braşov, îi făceam pe toți colegii mei să râdă, probabil că făceam ca toți dracii, mai știu eu ce făceam.
— Ce părere aveţi despre cei care nu ştiu să ridă?
Stela Popescu: Fără râs, lumea ar fi oribilă. Cred că oricine poate fi învățat să râdă, dar pentru asta trebuie să ataci cu comedia sub toate formele ei, trebuie să descoperi calea de acces spre fiecare suflet. De curând, în provincie, a venit la mine un spectator mai în vârstă, care mi-a declarat, imaginați-vă: „E prima oară în viața mea când am râs la teatru!“ (Revista Cinema, 1984)
În 1953, Stela Popescu susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limba Rusă ”Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate, când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la teatrul din Braşov, unde ajunge să susţină şi 400 de spectacole pe an.
A fost căsătorită timp de opt ani cu regizorul Dan Puican, apoi, din anul 1969 cu textierul Mihai Maximilian, care compunea pentru spectacolele de la Revistă, scrie Radio Romania Cultural.
În anii 1971-1979 Stela Popescu face un cuplul memorabil, atât pe scenă cât şi în producţiile de televiziune, cu Ștefan Bănică, iar din anul 1979 face unul dintre cele mai celebre şi longevive cupluri de actori din ţara noastră, cu actorul Alexandru Arşinel.