Last Updated on februarie 17, 2025
Accident spectaculos, dar fără victime, pe DN73! Mașină răsturnată într-o râpă la Dâmbovicioara. Viteza, din nou, cauza probabilă.
Un autoturism a părăsit carosabilul și s-a răsturnat într-o râpă pe DN73, șoseaua Câmpulung-Brașov, în apropiere de Dâmbovicioara. Din fericire, șoferul a scăpat ca prin minune, fără răni serioase, deși mașina a fost grav avariată, scrie Monitorul Expres.
Poliția Argeș presupune că viteza excesivă, neadaptată la condițiile de trafic de iarnă, a fost cauza accidentului. Incidentul vine la doar câteva zile după tragedia de la Pitești, unde un autoturism Porsche a luat foc în urma unui derapaj, ambii ocupanți pierzându-și viața.
Mașină răsturnată pe DN1, la Olteț. Două persoane au ajuns la spital
Un autoturism în care se aflau patru persoane s-a răsturnat în localitatea Olteț, județul Brașov. La fața locului au intervenit de urgență două echipaje SMURD și un echipaj de stingere cu apă și spumă. În urma accidentului, două persoane au ajuns la spital.
,,Echipajele de intervenție au acționat pentru acordarea asistenței medicale victimelor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. În urma accidentului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind evaluate la fața locului și transportate ulterior la spitalul din Făgăraș pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate’’, au declarat reprezentanți ai ISU Brașov, conform Salut Fagaras.
,,La acest moment, traficul rutier se desfășoară alternativ pe DN 1, în zona localității Olteț, ca urmare a producerii unui accident de circulație. În accident a fost implicat un singur autovehicul, al cărui conducător ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și astfel ar fi ieșit în afara părții carosabile.
În urma incidentului, 4 persoane, ocupanți ai autoturismului, au suferit leziuni corporale, astfel că, la acest moment, beneficiază de îngrijiri medicale. Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri’’, au declarat reprezentanți ai IPJ Brașov.