Last Updated on februarie 10, 2025
Klaus Iohannis a anunțat luni după-amiază că demisionează din funcția de președinte, după ce parlamentarii suveraniști conduși de Călin Georgescu au demarat procedura de suspendare.
Klaus Iohannis: „Parlamentul a pus în mișcare procedura de demitere. Este un demers inutili, nefondat pentru că niciodată nu am încălcat Constituția. Este un demers păgubos pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă.
Peste puține zile în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul.
Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și, din păcate, în plan extern.
Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe, candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.
Pentru a scuti România și pe cetățeni de acestă criză demisionez din funcția de președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”
Luni, Birourile Permanente Reunite au decis să dea curs cererii de suspendare depusă de parlamentarii POT, AUR, SOS și USR. Solicitarea va fi citită marți în plenul Parlamentului și va fi trimisă Curții Constituționale pentru un aviz. Potrivit unor surse parlamentare, votul din Parlament pentru suspendare va avea loc săptămâna viitoare.
Demersul ar avea șansă să treacă de Parlament, însă doar cu voturi din tabăra PSD și PNL, restul partidelor (chiar dacă ar vota toți cei 59 de parlamentari ai USR) neavând cele 233 de voturi necesare. Riscul suspendării l-ar putea face pe președintele Klaus Iohannis să se gândească la o eventuală demisie, deși acesta a spus în mai multe rânduri că nu va demisiona, scrie Antena 3.
Cererea pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis va fi discutată marți în plenul reunit al Parlamentului de la ora 10, a anunțat luni după-amiază deputatul USR Ionuț Moșteanu.
„Klaus Iohannis este președintele care unește. Toate partidele au votat pentru aprobarea demarării acestei proceduri de suspendare și convocarea plenului reunit de la ora 10. Mâine dimineață, la ora 10, în plenul reunit vom trimite către Curtea Constituțională această sesizare și vom cere un aviz consultativ, conform procedurii”, a spus Moșteanu.
Crin Antonescu: O demisie a lui Iohannis nu ar genera instabilitate, dar o suspendare da
Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, susţine că o demisie a președintelui Klaus Iohannis nu ar provoca instabilitate politică, însă o suspendare ar avea un astfel de efect, scrie Observator.
„O demisie nu, o suspendare da”, a declarat Crin Antonescu, întrebat pe holurile parlamentului despre impactul pe care l-ar avea o eventuală plecare a lui Klaus Iohannis din funcție.