Îl arestează? Surse: Călin Georgescu a fost ridicat de poliție în trafic și dus la audieri. 10 milioane de dolari, găsiți de procurori într-un seif secret aflat în podeaua casei lui Horațiu Potra

Last Updated on februarie 26, 2025 Îl arestează? Surse: Călin Georgescu a fost ridicat de poliție în trafic și dus la audieri. 10 milioane de dolari, găsiți de procurori într-un seif secret aflat în podeaua casei lui Horațiu Potra 1

Călin Georgescu a fost ridicat marți de poliție și dus la Parchetul General pentru audieri. Din primele informații obținute de reporterii Observator, candidatul la alegerile prezidențiale a fost ridicat din trafic.

Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat pentru dus la audieri în contextul percheziţiilor desfăşurate în mai multe judeţe vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale, instigare publică, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale, au declarat surse judiciare.

Aproape 50 de percheziţii au loc în Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj
Sunt vizate acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, instigare publică, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale, comunicarea de informaţii false. Este vizată o grupare condusă de Horaţiu Potra. Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu acuză ”abuzuri odioase”, comise de ” sistemul comunisto-bolşevic”.

10 milioane de dolari, găsiți de procurori într-un seif secret aflat în podeaua casei lui Horațiu Potra
10 milioane de dolari îngropați într-un seif în podeaua casei lui Horațiu Potra. Asta au găsit Procurorii de la Parchetul General într-o amplă operațiune împotriva legionarilor, care a început miercuri dimineață în mai multe județe. Dosarul vizează constituirea unei organizații cu mesaje fasciste, rasiste și xenofobe. Horațiu Potra, liderul mercenarilor care îl păzesc pe Călin Georgescu, nu s-ar afla însă în țară – au declarat surse din anchetă pentru G4Media. Alte zeci de persoane, apropiați ai lui Potra, sunt suspectate inclusiv de „acțiuni împotriva ordinii constituționale”.

În casa lui Horațiu Potra, procurorii ar fi găsit aproape 10 milioane de dolari într-un seif îngropat în podea, turnat în beton, scrie europafm.ro

Dosarul vizează mai multe infracțiuni, printre care acțiuni contra ordinii constituționale, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, instigare publică, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Anchetatorii ar avea dovezi ale legăturilor directe pe care Horațiu Potra le are cu cercuri de influență din Rusia și cu organizația paramilitară Wagner. Horațiu Potra ar fi fost la Moscova în septembrie anul trecut, iar iubita bodyguardului său, Marin Burcea apare in fotografii cu luptătorii cecenii din anturajul lui Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei.

Intr-o postare pe Facebook, Călin Georgescu îl apără pe Horaiu Potra și acuză procurorii de abuzuri.

Îl arestează? Surse: Călin Georgescu a fost ridicat de poliție în trafic și dus la audieri. 10 milioane de dolari, găsiți de procurori într-un seif secret aflat în podeaua casei lui Horațiu Potra 2

Îl arestează? Surse: Călin Georgescu a fost ridicat de poliție în trafic și dus la audieri. 10 milioane de dolari, găsiți de procurori într-un seif secret aflat în podeaua casei lui Horațiu Potra 3

Amintim, Horaţiu Potra, consilier local în Mediaş, lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa şi apropiat al lui Călin Georgescu, este deja vizat de un dosar penal după ce polițiștii l-au oprit în trafic a doua zi după anularea alegerilor prezidentiale, în timp ce se deplasa spre București cu mai multe arme in mașină.

Alte perchezitii la firmele lui Horațiu Potra au avut săptămâna trecută, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Procurorii susțin că ar fi încasat peste 7 milioane de dolari din Africa, bani care nu apar in declaratiile fiscale.

Previous Story

Brașov. A murit scriitorul Doru Munteanu. Avea 79 de ani

Next Story

Călin Georgescu, primul mesaj de la echipa de comunicare, după ce a fost săltat în trafic și dus la procurori