Last Updated on februarie 11, 2025
Kaufland oferă salarii nete de aproape 2.900 de lei net pentru postul de lucrător comercial cu normă întreagă. Retailerul oferă, pe lângă salariu, tichete de masă și 22 de zile lucrătoare de concediu la semnarea contractului, al căror număr crește în funcție de vechimea în cadrul companiei, precum și asigurare privată de sănătate, scrie economica.net.
Candidatul ideal trebuie să fi absolvit studii medii, să fie responsabil, amabil și dispus să lucreze în ture, în zile de weekend și sărbătoare legală.
Kaufland angajează şef de raion pe care-l ofertează cu salarii nete de aproape 3.700 de lei net pentru normă întreagă. Candidaţii sunt ofertaţi şi cu tichete de masă, 22 de zile lucrătoare de concediu la semnarea contractului, al căror număr creşte în funcție de vechimea în cadrul companiei și asigurare de sănătate privată.
Cei care vor să se angajeze aici trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
au mai lucrat în retail, au experienţă în conducerea angajaţilor
au abilităţi de coordonare şi de motivare a echipei
sunt dispuşi să lucreze în ture, în weekend şi în zile de sărbători legale
au ţinută profesională ireproşabilă
Kaufland angajează trainee în vânzări. Compania oferă salarii nete de circa 4.900 de lei net pentru normă întreagă, tichete de masă, contract de muncă pe durată determinată, 22 de zile lucrătoare de concediu la semnarea contractului, al căror număr creşte în funcție de vechimea în cadrul companiei.
Compania recrutează pentru aceste posturi candidaţi care au permis de conducere categoria B şi care dispuşi la deplasări în ţară şi care sunt de acord să lucreze în ture, în weekend şi în zile de sărbători legale.
Criză de șoferi profesioniști în România: angajatorii caută forță de muncă în Asia. Ce salarii oferă
România se confruntă cu un deficit major de șoferi profesioniști. Ar fi necesari aproximativ 150.000 de conducători auto pentru TIR-uri, camioane, autobuze și taxiuri. Mulți dintre șoferii români au ales să plece în vestul Europei, fiind atrași de salarii mai mari, ceea ce i-a determinat pe angajatori să caute soluții la mii de kilometri distanță, în țări din Asia, relatează Observator News.
Într-un poligon auto din Filipine, sute de șoferi de TIR susțin testele necesare pentru a putea lucra în România, motivați de salarii de patru-cinci ori mai mari decât cele din țara lor.
„Vreau să lucrez în România pentru că am auzit că salariul este foarte bun şi ştiu că românii sunt foarte drăguți”, spune un șofer din Filipine.
„Avem un target pentru 3.000 de șoferi, dintre care deja am selectat mai mult de o mie. O să aibă un salariu între 850-1000 euro pentru condus în țară, iar cei care vor ieși în Uniunea Europeană o să aibă undeva la 2300-2500 de euro”, spune Yosef Peisakh, managerul unei companii care aduce forță de muncă din străinătate, citat de Observator News.