Brașoveanul Gabriel Andronache, din nou lider de grup în Camera Deputaţilor. El a anunţat priorităţile PNL

Last Updated on februarie 5, 2025 Brașoveanul Gabriel Andronache, din nou lider de grup în Camera Deputaţilor. El a anunţat priorităţile PNL 1

Deputatul liberal braşovean Gabriel Andronache a fost reales în funcţia de lider al Grupului PNL din Camera Deputaţilor, poziţie pe care o ocupă de aproape 10 ani. De altfel, el a ţinut să le mulţumească colegilor din PNL pentru „încrederea exprimată prin reconfirmarea în funcţia de lider de grup”.

Totodată, parlamentarul braşovean a anunţat şi care sunt obiectivele parlamentarilor din PNL în actuala sesiune parlamentară. El spune că PNL va promova, prin iniţiative legislative, reducerea numărului de instituţii publice centrale, reducerea numărului de companii de stat şi va susţine descentralizarea administraţiei publice, adică transferul unor competenţe şi bugete de la nivel central către autorităţile locale, scrie bzb.ro.

Le mulțumesc colegilor din Grupul Parlamentar PNL – Camera Deputaților pentru încrederea exprimată prin reconfirmarea în funcția de lider de grup. Am certitudinea că următoarele obiective sunt realizabile în această sesiune parlamentară:
👉PNL va promova, prin inițiative legislative, reducerea numărului de instituții publice centrale și reducerea numărului de companii de stat.

👉PNL va susține în mod prioritar descentralizarea administrației publice, adică transferul unor competențe și bugete de la nivel central către autoritățile locale.
👉PNL va insista pentru adoptarea urgentă în Parlament a măsurilor necesare pentru PNRR, astfel încât România să primească fondurile PNRR la care are dreptul.

👉PNL va susține mai multe inițiative legislative pentru susținerea mediului de afaceri și pentru consolidarea profesiilor liberale.

👉Vom promova și proiecte de lege privind siguranța copiilor în mediul online, astfel încât ei să fie feriți pe cât posibil de pericole și abuzuri. Siguranța copiilor e foarte importantă în școli, pe străzi, dar și pe internet.
👉Pentru a răspunde îngrijorării sociale privind problema jocurilor de noroc, vom susține în Parlament înăsprirea legislației referitoare la acest subiect” a scris deputatul Gabriel Andronache pe Facebook.

Previous Story

Tatăl Simonei Halep, despre retragerea din tenis: „Simona a fost un simbol al României şi al românilor”. Ce-i transmite Sorana Cîrstea

Next Story

Călin Georgescu anunță un boicot la supermarket. De la Braşov se răspunde cu un contra-boicot