Last Updated on februarie 6, 2025
Foarte mulți părinți-șoferi opresc mașinile în fața școlilor pentru a-și lăsa copiii, este peste puterile lor de înțelegere să parcheze regulamentar și apoi să-și ducă, copii la școală. Poliția nu vede staționările ilegale, cere doar bani pentru orele suplimentare.
În şedinţa Comisiei de circulaţie a municipiului Braşov de astăzi, joi, 6 februarie, vor fi analizate o serie de măsuri ce vizează circulaţia, solicitate de Serviciul Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei din cadrul Primăriei Braşov, scrie bzb.ro.
Astfel, serviciul amintit a cerut instituirea sensului unic pe tronsonul de drum cuprins între str. Avram Iancu şi str. Bisericii Române, dar şi montare unui indicator „Acces Interzis” şi a unei bariere pe strada George Coşbuc.
Tot în Comisia de circulaţie va fi analizată şi propunerea privind montarea unui indicator „Oprirea interzisă” cu adiţional „Ridicare autovehicule” – Str. Aurel Vlaicu nr. 14 – 46, la Şcoala Gimnazială nr. 6.
Parcarea pe trotuar. Ce spune legea și când riști să primești amendă?
Parcarea pe trotuar, deși este convenabilă pentru unii șoferi, poate atrage amenzi usturătoare și chiar ridicarea mașinii. Pentru că trotuarele sunt destinate exclusiv pietonilor, iar ocuparea acestora cu vehicule reprezintă o problemă tot mai frecventă în orașele aglomerate, inclusiv în Brașov.
Conform Codului Rutier, parcarea pe trotuar este permisă doar dacă există semnalizare care să autorizeze acest lucru, iar dacă nu este lăsat un spațiu suficient de trecere pentru cei care circulă pe jos, poliția îl poate amenda pe cel care a parcat, scrie Biz Brasov.
Riscul de a primi o amendă este crescut în următoarele situații:
Lipsa semnalizării: dacă nu există indicatoare care să permită parcarea pe trotuar, aceasta este interzisă automat;
Spațiul insuficient pentru pietoni: dacă parcarea obstrucționează accesul pietonilor sau persoanelor cu dizabilități;
Zone aglomerate: autoritățile monitorizează mai strict astfel de zone și aplică sancțiuni rapide.
Pentru a evita o amendă pentru parcare neregulamentară, întotdeauna e indicat să lași mașina doar în zonele amenajate special. Ceea ce înseamnă fie într-o parcare publică, fie într-una privată.