Last Updated on februarie 3, 2025
George Scripcaru a dezvăluit pe Facebook starea în care se află Cimitirul Municipal Brasov. O primă măsură: a mărit taxelor de la cimitir cu 40-100%.
„Am fost sâmbătă la Cimitirul Municipal, care este în administrarea RIAL. Ce am găsit acolo? Mizerie, haos, neglijență crasă!
Mormane de fier vechi, mult gunoi, alei lăsate în paragină și vegetație neîngrijită. O imagine dezolantă, care arată lipsa totală de respect față de cei care vin aici să își cinstească morții.
Și, ca să fie clar, de Cimitirul Municipal se ocupă RIAL, firmă condusă de o „specialistă” pusă în funcție de useriști. Au avut 4 ani să ne arate ce pot, iar acesta este rezultatul.
Așa că, dacă ei nu sunt capabili, trebuie să ne ocupăm cât mai rapid să punem lucrurile la punct:
✅ Curățenie generală și igienizare
✅ Iluminat perimetral și supraveghere video
✅ Refacerea aleilor și întreținerea vegetației
✅ Construirea unei capele pentru slujbele religioase
✅ O sală pentru pomeni, ca oamenii să aibă unde să își pomenească morții.
O administrație care nu e în stare să gestioneze nici măcar un cimitir, cum să aibă grijă de un oraș întreg? Brașovul a ajuns de râsul lumii din cauza lor, dar curățenia generală abia începe!” a scris primarul George Scripcaru pe Facebook.
Mai mari, dar mai mici decât la „privaţi”. Cum explică Primăria Braşov tarifele majorate cu 40-100% în cimitirele publice
Consiliul Local Braşov a aprobat joi, 30 ianuarie, cu 15 voturi „pentru” şi 7 abţineri şi un vot împotrivă, majorarea tarifelor de la Cimitirul Municipal Braşov şi a celor pentru concesionarea locurilor de înhumare (a mormintelor), scrie bzb.ro.
Decizia a trecut de Consiliul Local Braşov fără prea multe discuţii. Unul dintre consilierii locali USR a întrebat de ce este nevoie de această majorare semnificativă. „În timpul discuţiilor în Comisia nr. 6 (pentru probleme de gospodărie comunală şi locativă, agricultură, cadastru, fond funciar şi registru agricol, fond forestier, servicii comunitare şi de utilitate publică, n.r.), am înţeles că majorările sunt cuprinse între 40% şi 100%. Nu credeţi că sunt prea mari? Acesta a fost şi motivul pentru care comisia nu a dat avizul (avizul comisiilor de specialitate este consultativ, n.r.)”, a declarat alesul.
De cealaltă parte, primarul Braşovului, George Scripcaru, a răspuns că „din 2008, pare-mi-se, tarifele nu au mai fost actualizate, iar cele de acum nu acoperă nici măcar rata inflaţiei. Dacă ne raportăm la costuri, am făcut analiză a tarifelor aplicate de alte cimitire private.
Dacă nu ajustăm tarifele, va trebui să punem bani de la buget, pentru a acoperi toate cheltuielile astea. Acolo trebuie să facem investiţii, să asigurăm întreţinerea. Tocmai acest lucru ni s-a spus de către RIAL (societatea comercială care administrează Cimitirul Municipal şi Cimitirul Civil Şprenghi, n.r.), că nu îşi pot acoperi cheltuielile”.
El a argumentat că, pentru ca acest cimitir să funcţioneze la un nivel minimal, este nevoie de actualizarea acestor tarife.
Amintim că ultima majorare a tarifelor a fost operată nu în 2008, ci de la 1 ianuarie 2022, în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 748 din anul 2021 (aprobată în 16 decembrie 2021).