Last Updated on februarie 11, 2025
Săptămâna aceasta a venit cu o veste foarte bună pentru elevii de la Școala Gimnazială Nr. 2 și pentru părinții acestora, odată cu deschiderea noii săli de sport, una dintre cele mai mari și moderne săli de sport de școală gimnazială din țară. Proiectul care a născut atâtea discuții de-a lungul anilor, legate de destinația acestei săli, fie exclusiv pentru gimnaștii de la Clubul Sportiv Brașovia, fie pentru cei peste 1.400 de elevi de la această școală, a ajuns la o soluție.
La propunerea primarului George Scripcaru, la sfârșitul anului trecut, Consiliul Local a luat decizia de amplasare a unei suprafețe de joc care să permită desfășurarea orelor de sport pentru elevii școlii, inclusiv a jocurilor de fotbal, handbal, baschet și volei.
Primarul George Scripcaru a deschis astăzi oficial sala pentru elevii din această unitate de învățământ și i-a invitat pe copii să practice cât mai multe ore în această sală, pentru că sportul ne ajută să rămânem sănătoși, dar ne și ferește de anumite tentații, care îi afectează tot mai mult pe cei tineri.
„Această investiție a fost demarată în perioada 2017-2018, iar lucrările au început în 2021. Ar fi trebuit să fie gata ceva mai devreme, dar important este că astăzi am ajuns în această etapă, de a deschide larg porțile pentru cei peste 1.400 de elevi, după o investiție a primăriei de 20 de milioane de lei din bugetul local. Sunt 4 ani de la începutul lucrărilor. Astăzi putem să spunem că am finalizat o treabă bună pentru copiii brașoveni.
Le mulțumesc constructorilor, proiectanților, administrației care a fost înaintea mea. Eu am început această investiție, a continuat cu altă administrație, acum se închide cu ceea ce vedem astăzi. Au fost multe discuții, dezbateri pe această temă. Cred că soluția pe care am adoptat-o, aceea de a răspunde necesităților școlii, a elevilor, este cea mai bună.
Această sală de sport poate să găzduiască și alte activități sportive decât cele ale școlii, dar în primul rând trebuie să rezolve activitățile din programa școlară la nivelul Școlii 2. După aceea, bineînțeles, celelalte necesități, ale cluburilor sportive de pe raza municipiului Brașov”, a precizat primarul George Scripcaru, citat de brasov.net.
Potrivit directoarei școlii, pe lângă sala de sport s-au mai executat și alte lucrări: un sistem de iluminat performant, care era necesar, deoarece copiii învață în două schimburi; de asemenea, terenul curții a fost asfaltat. Urmează amenajarea a două terenuri de sport în curtea școlii, scrie Biz Brasov.