Last Updated on ianuarie 27, 2025
Un videoclip care a devenit rapid viral pe TikTok surprinde o tânără româncă ce ține în mâna o pancartă pe care scrie „Mai bine mort decât fascist” și o plimbă prin oraș, atrăgând atenția trecătorilor.
La un moment dat, tânăra pune pancarta pe geamul unei cafenele, în care se afla Călin Georgescu, candidatul la prezidențiale cunoscut pentru pozițiile lui proruse. Georgescu observă mesajul și, după un început de zâmbet, își schimbă rapid expresia facială, întorcându-și privirea și păstrând o atitudine vizibil deranjată, scrie Libertatea.
Comentariile din secțiunea video-ului sunt pline de apreciere și entuziasm față de gestul tinerei. Mii de oameni au fost impresionați de curajul și mesajul puternic transmis de aceasta.
Iată câteva dintre reacțiile de pe TikTok: „M-ai răcorit maxim cu asta! Doamne cât de frumos! Nu pot să trec la următorul TikTok.” sau „E cel mai bun lucru pe care am putut să-l văd vreodată! Mulțumesc!”.
Alți utilizatori au adăugat: „Cel mai bun clip de pe TikTok lejer”, iar unul dintre comentarii a descris perfect schimbarea expresiei lui Georgescu: „Ce zâmbea la început, credea că îți scrii mesaje de dragoste. Imediat a întors privirea când s-a simțit încolțit. Și acel mini-râs nervos… Ce frumos l-ai executat!”.
„Videoclipul anului pentru mine, m-a uns pe suflet. Ador acest clip!”, a mai spus un utilizator.
În același timp, mulți dintre cei care au distribuit filmarea au subliniat puterea mesajului transmis: „Uite aici puterea noastră! Câte comentarii, câte repostări. Aștia suntem noi, adevărații români și suntem mulți. Felicitări!! Ai uns un suflet!”.
@teo.usain Multumim Virginia Lupu ( @virgenieinabottle ) pentru hopecore 🧚♂️✨ #tiktokromania #foryoupage #xyzbca #foryou #fy #fyp #hopecore #cg ♬ Save My Soul – noahrinker
Cristian Tudor Popescu, după furtul obiectelor dacice din Olanda: „Le vine mănușă lui Georgescu și AUR”
Cristian Tudor Popescu a postat încă un mesaj dur, după cel de sâmbătă, în care l-a ironizat pe Călin Georgescu în cursul zilei de sâmbătă. „Trandafirii și rahatul” și-a numit jurnalistul opinia, scrie Libertatea.
„Altfel manieratul politician dl Kelemen Hunor își iese din fire după ce zile-n șir statul român nu produce nicio reacție la afirmația lui Georgescu cum că primește rapoarte, evident secrete, din interiorul serviciilor de informații”, a scris CTP, care a făcut referire la declarația liderului UDMR.
Acesta declarase „E o problemă și în relațiile cu partenerii noștri externi, care o să spună: cum putem să dăm noi informații clasificate dacă ajung la un civil? Că, totuși, Georgescu aparent este civil. Suntem într-un rahat cât casa și nimeni nu reacționează”.
„Georgescu livrează constant un număr impresionant de năsărâmbe (cuvânt dacic) și minciuni încremenitoare. Totuși, de data asta, înclin să-l cred. Se simte din ce în ce mai clar o mișcare acoperită Mîrga în instituțiile de forță ale statului: servicii secrete, armată, poliție, procuratură.
Folositoare Kremlinului, mișcarea asta l-a emanat pe Georgescu, alegând momentul propice după victoria lui Trump de la începutul lui noiembrie. Dacă alegerile prezidențiale aveau loc în septembrie, cum era vorba între PSD și PNL, s-ar fi putut să nu avem încă niciun Georgescu, în așteptarea unei situații mai coapte în rău a țării”, spune jurnalistul.