(Video) Poiana Brașov. Noi imagini cu altercația de la telegondolă. Un schior brașovean se bagă “peste rând” la gondolă. Un bucureștean iute la mânie îi zice vreo două cu bețele. Primul ajunge la spital, celălalt își petrece restul zilei dând declarații la poliție. Cu tot cu nevastă și copii

Last Updated on ianuarie 7, 2025 (Video) Poiana Brașov. Noi imagini cu altercația de la telegondolă. Un schior brașovean se bagă “peste rând” la gondolă. Un bucureștean iute la mânie îi zice vreo două cu bețele. Primul ajunge la spital, celălalt își petrece restul zilei dând declarații la poliție. Cu tot cu nevastă și copii 1

Scandalul iscat luni, 6 ianuarie, în zona telegondolei din staţiunea Poiana Braşov, a fost filmat din mai multe unghiuri de cei prezenți la fața locului și postat apoi pe Facebook.

Totul ar fi pornit după ce un turist din București s-ar fi „rățoit” la un localnic în momentul în care acesta din urmă încerca să se bage în față la coada uriașă de la telegondolă.Cei doi s-au înjurat, inițial, unul pe celălalt, iar scandalul a degenerat, transformându-se într-o altercație violentă cu schiurile din dotare, scrie ziare.com.

Un schior brașovean se bagă “peste rând” la gondolă. Un bucureștean iute la mânie îi zice vreo două. Schimbul de “politețuri” devine imediat bătaie cu schiurile și bețele. Primul ajunge la spital cu un fel de rană la cap. Celălalt își petrece restul zilei dând declarații la politie. Cu tot cu nevastă și copii.

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunea Poiana Brașov efectuează la acest moment cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au constituit ca urmare a unui conflict spontan ce ar fi fost iscat între două persoane, care se aflau în zona telegondolei din stațiunea Poiana Brașov, scrie brasov.net.

Primele date indică faptul că între cei doi bărbați, de 34, respectiv de 45 de ani, ar fi avut loc un schimb de replici divergente, urmate apoi de agresarea reciprocă a celor implicați.

În acest caz cercetările sunt efectuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violente”, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la finalizarea cărora vor fi dispuse măsurile legale.

Previous Story

CTP, despre o eventuală interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu la prezidențiale: „Se vor înmulți voturile pentru el, cu fiecare zi pe care Iohannis o mai petrece la Cotroceni”

Next Story

Brașov. Radare fixe cu cameră, lista drumurilor: Amenda îți vine direct acasă