(Video) Într-un sat din Brașov se vând case cu 495.000 de euro. „Suntem departe de oraş, este linişte în sat. Capătul lumii”

Last Updated on ianuarie 30, 2025 (Video) Într-un sat din Brașov se vând case cu 495.000 de euro. "Suntem departe de oraş, este linişte în sat. Capătul lumii” 1
(De la Țetcu Mircea Rareș – Operă proprie, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=80015251)

Casele tradiţionale din județul Brașov se vând la licitaţii internaţionale. Un ansamblu de patru locuinţe este listat spre vânzare la aproape jumătate de milion de euro. Proprietatea se află în Grânari, Brașov, un sat pitoresc situat la 30 kilometri de celebrul sat Viscri, unde are casă şi regele Charles.

Locuinţele tradiţionale din Transilvania sunt tot mai căutate de famillile care caută liniştea vieţii la sat. Cel mai celebru loc este satul Viscri, promovat intens de regele Charles. Aşa se face că nu doar românii sunt intresaţi de o casă în zonă, ci şi străinii. Un ansamblu de două case aici se vinde cu 175.000 de euro, scrie Observator Tv.

O locuinţă cu patru camere, nemobilată, cu un teren de 1.700 de metri pătraţi se vinde cu 175.000 de euro. „Avem 19 familii care s-au mutat în ultimii 15 ani la Viscri. Sunt tineri care sunt realizaţi şi care preţuiesc patrimoniul”, declară Caroline Fernolend, preşedinte Fundaţia Mihai Eminescu Trust.

La doar câţiva kilometri, în satul Grânari, patru case care costă aproape jumătate de milion de euro. Această proprietate este scoasă la vânzare, nu doar pe site-uri imobiliare, ci şi pe platforme de licitaţii renumite.

„Am sesizat în ultimii ani o explozie a turismului rural. Ceea ce ajuta foarte mult comunităţile rurale. Localitatea şi proprietatea oferă un cadru liniştit de agitaţia oraşului sau escapade rurale, peisajele naturale. Preţurile au crescut, aşa cum vă spuneam, cu 10,15% anual”, spune Daniel Lengyel, agent imobiliar.

Casele sunt renovate păstrând elementele tradiţionale ale zonei. „Suntem departe de oraş, este linişte în sat. Capătul lumii. Pe hartă apare că se poate trece spre Sighişoara, dar nu se poate”, spune o localnică. „Preţuri foarte mari. Înainte era 20.000-25.000 de euro. Cam 85.000 de euro s-au vândut ultimele case”, mai spune un localnic.

Grânari, mai demult Mucundorf, Mochendorf, Grănari este un sat în comuna Jibert din județul Brașov.

Aceste locuințe păstrează elementele tradiționale din zonă, chiar dacă au fost renovate. În alte sate din Transilvania, cei interesați pot găsi locuințe mai ieftine, la prețuri între 40.000 şi 100.000 de euro, potrivit Fanatik.

Previous Story

Impact mortal între două TIR-uri, pe DN 6. Un şofer şi-a pierdut viaţa

Next Story

Aeroportul Brașov. Trei zboruri pe săptămână spre Creta, vara aceasta, cu chartere diferite