Last Updated on ianuarie 15, 2025
Unul din cerșetorii care au bătut un cuplu în parcarea unui supermarket Kaufland, pentru că au refuzat să le dea bani, a fost recent eliberat din închisoare după ce a înjunghiat mortal o fată de 19 ani. Judecătorii nu l-au considerat pericol public așa că l-au eliberat mai repede. Probabil o fi scris și el o carte, semi-analfabet așa cum este.
În comunicatul publicat miercuri pe pagina de socializare a Poliţiei Locale Bistriţa, se precizează că un echipaj aflat în zonă a intervenit la caz, că doi dintre agresori au fost prinşi tot de către poliţiştii locali într-un mijloc de transport în comun şi că ar fi vorba şi despre un al treilea agresor, care ar fi dat în urmărire.
„Având în vedere informaţiile vehiculate recent în presă referitoare la incidentul petrecut duminică, 12 ianuarie 2025, în parcarea Kaufland, Poliţia Locală Bistriţa doreşte să ofere următoarele clarificări: duminică, în jurul orei 15,45, un echipaj al Poliţiei Locale se afla în zona parcării magazinului Kaufland, desfăşurând o acţiune de combatere a cerşetoriei, conform planului de ordine publică. La scurt timp, poliţiştii locali au fost alertaţi de un conflict izbucnit în parcarea supermarketului” arată sursa citată.
„Când poliţiştii locali au ajuns la faţa locului, conflictul se încheiase. Au fost purtate discuţii cu victimele conflictului, care au furnizat colegilor noştri informaţii detaliate despre atacatori, iar poliţiştii locali au iniţiat de îndată acţiunea de urmărire a acestora. Doi dintre atacatorii fugiţi de la faţa locului au fost identificaţi într-un mijloc de transport public în comun. Poliţiştii locali au acţionat rapid, oprind vehiculul şi extrăgându-i pe cei doi indivizi implicaţi în incident, care au fost ulterior predaţi Poliţiei Române pentru continuarea cercetărilor. (…) Al treilea atacator a fost dat în urmărire, toate echipajele Poliţiei Locale fiind mobilizate pe raza municipiului pentru a sprijini echipele IPJ BN în procesul de identificare„, se menţionează în comunicatul Poliției Locale Bistrița.
Ulterior, Bistriţeanul.ro, a scris că agresorul de 25 de ani ar fi cel care, în urmă cu nouă ani, a omorât cu un cuţit o fată de 19 ani, lângă clădirea Palatului Administrativ, şi care între timp a ieşit din închisoare.
Față de această dezvăluire, Poliţia Locală Bistriţa a precizat că „persoanele cunoscute cu un istoric infracţional nu se află înregistrate în evidenţele Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa, atribuţiile acesteia fiind limitate la gestionarea evidenţei persoanelor care apelează la mila publică, conform competenţelor legale stabilite”.
Agresorii din parcarea Kaufland-ului de pe Independenței au fost reținuți
„Astăzi, 15 ianuarie, în urma cercetărilor efectuate și probelor administrate într-un dosar de lovire sau alte violențe, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi tineri de 20 și 25 de ani, cercetați pentru comiterea faptei, potrivit IPJ BN, scrie bistrițeanul.ro.