Last Updated on ianuarie 3, 2025
Brigitte Pastramă a venit cu noi detalii privind experiența nefericită de Revelion, la un hotel din Poiana Brașov. Aceasta spune într-un interviu pentru Fanatik că a plătit pentru acea seară 600 de euro și consideră că banii aceia au fost pentru „nimic”. Singurul lucru pe care l-a apreciat a fost show-ul Loredanei Groza care a cântat acolo cu ocazia Revelionului.
„Am zis că va fi super. Eu am stomacul tăiat și nu prea mănânc. Nu bem deloc de 5 ani. Am mers doar pentru program. M-au păcălit că, dacă ne dă o masă de 4, adică să stăm cu fratelui lui Florin și soția la aceiași masă, ne dă jos, de unde se vede show-ul. Însă, ajunși acolo am stat despărțiți de familie. Pe deasupra, într-un colț, la un balcon. A fost foarte rău. Nu am văzut nimic. Am plătit 600€, doua persoane, pentru nimic. A adus un mușchi de vită la ora 4 dimineața.
Singurul lucru pe care am putut să-l mănânc. Am stat de foame, să mănânc ceva. Nu m-am distrat, dar mi-a plăcut show-ul Loredanei. Este The Queen pentru mine. Am ieșit la 12 noaptea afară, dar se aruncau petarde multe și săreau multe scântei pe blana mea. Mi-a fost frică să nu se ardă, așa că, în câteva secunde, ne-am strecurat în incinta restaurantului.” – a declarat Brigitte pentru sursa amintită anterior.
Fosta soție a lui Ilie Năstase a povestit inițial că mâncarea a fost rece și că ea și partenerul ei de viață au fost păcăliți să rezerve în acel restaurant de recepționera care s-a dat drept managera de vânzări.
„Cel mai odios revelion EVER! Păcat de artiștii cu care m-au ispitit să iau aici! Mâncare RECE, servicii pe șpagă de la șef de restaurant, care a avut tupeu să spună că, dacă venim ‘doar noi doi’ ne dă locuri ‘jos’ – tâmpita de mine nu mi-am dat seama să ‘centrez’ ceva în buzunar, așa, am venit singuri, și am primit cel mai prost loc, jur, nu am văzut nimic, în sală și pe scenă… într-un colț, sus, la balconul care gemea de mese aproape lipite!
Mincinoși de la cea cu care am vorbit când am rezervat, care s-a dat managera de vânzări și era o simplă recepționeră, și până la ‘Virgil’ care ne-a mințit ca pe proști! Rușine! Am venit din Dubai să ne simțim bine, nu să ne stricăm Revelionul!”, a spus vedeta, potrivit unica.ro.