Last Updated on ianuarie 21, 2025
Gigi Becali s-a dezlanțuit la adresa lui Călin Georgescu după ce a aflat că vrea să-i ia averea pe model comunist, prin naționalizare.
Becali a abordat, marți, în emisiunea „Decisiv”, mai multe chestiuni legate de Georgescu și a recunoscut că a avut „o întâlnire față în față” cu el în urmă cu aproximativ un an și jumătate.
Inițial, finanțatorul FCSB s-a declarat dispus să-l susțină pe acesta în demersul de a ajunge președinte al României.
Ulterior, Becali a spus că a început să fie mai atent la spusele lui Georgescu și a ajuns la concluzia că „omul ăsta e o nenorocire”.
„M-am întâlnit față în față cu Călin Georgescu acum aproximativ un an și jumătate. Mi-a plăcut de el, avea un discurs naționalist. Mi-a spus că n-are nevoie de bani (…)
Era convins că va fi președintele României. I-am spus că dacă va candida, îl voi susține. Însă atunci când a început să vorbească public, mi-am dat seama că este o greșeală susținerea lui.
Mi-am dat seama că omul ăsta e o nenorocire. Declarațiile despre UE și NATO sunt iresponsabile. Ăia ne dau sute de miliarde și noi le punem condiții?
De altfel, cine eram noi, în România (fără NATO și UE)? Eram vai de capul nostru. Vorbea vreodată Becali că are un milion? Sau un apartament în care stai. Făcea 2.000 de dolari. Acum face 200.000, pentru că ești în Europa. Oamenii ăștia nu își dau seama ce vorbesc (în legătură cu UE sau cu) NATO (…)
Foarte bine că s-au anulat alegerile. Cum m-a păcălit pe mine, i-a păcălit și pe alții. Are un fel ce carismă, cum aveau, de exemplu, Stalin și Hitler. Și atunci, Curtea Constituțională, de fapt, nu Curtea Constituțională, serviciile secrete care trebuie să apere țara asta, trebuie să aibă grijă să intervină. Unde? La Curte (Constituțională, n.r.), chiar dacă faci un abuz. Nu putem să avem un președinte așa (…)
Nu aș putea să-l caracterizez într-un cuvânt, pentru că încă nu știu totul despre el. De exemplu, e posibil ca el să creadă că este trimis de Dumnezeu, că este un fel de Mesia. Și atunci, este un fel de boală. Crezându-se un fel de Mesia, încearcă să intre pe niște teme pe care nu le stăpânește, pe tema națională, pe tema credinței”, a argumentat Becali la Antena 3.
El a venit cu o explicație și pentru faptul că liderul AUR, George Simion, a afirmat că formațiunea sa îl sprijină pe Călin Georgescu la președinție.
„(George) Simion a spus la vrăjeală că AUR îl susține pe Călin Georgescu. El (Simion) știe că Georgescu nu va fi lăsat să candideze, și atunci simpatia și electoratul se vor muta spre Simion”, a estimat Becali.
Gigi Becali: „Georgescu a spus că ia puterea de la Guvern și o dă poporului. Cum face asta? O pune pe țața Leana prim-ministru?”
Parlamentarul AUR s-a declarat neinteresat de o eventuală candidatură prezidențială.
„Nu candidez la prezidențiale, sunt bătrân. Dacă aș candida, i-aș spulbera pe toți. Dacă câștig, a doua zi trebuie să mă duc la Cotroceni, ori la vârsta mea nu mai pot face asta. Prefer să stau în biserică”, a susținut el.
În ceea ce-i privește pe susținătorii lui Călin Georgescu, Gigi Becali le-a adresat un îndemn:
„Să fie atenți la vorbele lui. A spus (Călin Georgescu) că ia puterea de la Guvern și o va da la popor? Cum faci asta? O faci pe țața Leana prim-ministru?
(Călin Georgescu) a fost fascinat de mișcarea legionară, e un fel de legionaro-comunist colectivist. Dacă ești naționalist, nu te apuci să-ți critici poporul, neamul, pe la toate cancelariile și în toate interviurile pe care le dai.
Mergem în străinătate și ne plângem de politicienii corupți, spunem că România e coruptă și că vor să înceapă al Treilea Război Mondial ca să acopere corupția lor? E o nebunie”, a conchis el.
Toni Neacșu, fost judecător și membru CSM: Judecarea cererii lui Călin Georgescu la CEDO va dura 2 ani
Adrian Toni Neacșu, fost judecător și membru CSM, judecarea cererii pe fond înaintată de Călin Georgescu la CEDO va dura în jur de 2 ani. Astfel că organizarea alegerilor prezidențiale în luna mai nu poate fi afectată.
„CEDO respinge cererea domnului Călin Georgescu de suspendare a Hotararii CCR de anulare a alegerilor în România. Uneori când anunți din timp soluții judecatoresti care sunt evidente pare ca îți dorești acele lucruri. Nu, pur și simplu îți cunoști meseria.
Pe scurt, Curtea Europeană a Drepturilor Omului respinge cererea domnului Călin Georgescu pentru ca nu se incadra în situațiile în care potrivit art 39 din Regulament puteau fi dispuse măsuri provizorii (un fel de ordonanta presedintiala de la noi). Aceste masuri se dispun în mod tradițional la CEDO doar în cazuri de tortura, deportare, extradare, acolo unde viata si integritatea fizica a unei persoane sunt supuse unui risc iminent (art 2 și 3 din CEDO)”, a scris Adrian Toni Neacșu pe Facebook.
„Se ceruse suspendarea Hotararii CCR 32/06.12.2024 și în consecinta sa se poată relua turul 2 al alegerilor anulate, întemeiat pe încălcarea grava a dreptului fundamental de a alege in Romania, drept ce de altfel la nivelul CEDO nu este consacrat decât pentru alegeri legislative, nu și prezidentiale. V-am spus din timp, chiar contrar a ce se sustinea in media noastra si partial si apararea domnului Georgescu, ca acesta nu e fondul cererii la CEDO, deci nu se judeca dacă Hotărârea CCR a prejudiciat vreun drept fundamental, ci doar una de măsuri provizorii care, din păcate, era imposibil sa fie dispuse, potrivit chiar jurisprudenței anterioare a CEDO”.
„Judecarea cererii pe fond la CEDO va dura în jur de 2 ani. Astfel fiind, in momentul acesta toata lumea trebuie sa se pregătească pentru reluarea alegerilor în 4 mai 2025 sau măcar sa accepte ca vor avea loc, dacă nu cumva credem în basmul ca CCR se va răzgândi de buna voie”, a conchis Adrian Toni Neacșu, potrivit Adevarul.