Last Updated on ianuarie 23, 2025
O vilă de lux din Brașov se vinde cu 495.00 de euro. Are două băi, 215 metri pătrați la interior și este situată în cartierul Bartolomeu.
Așezată pe un teren de 230 mp, proprietatea oferă o suprafață construită desfășurată de 215 mp și este complet renovată, mobilată, utilată și nelocuită până în acest moment, așteptându-și însă viitorii proprietari care să îi aprecieze și să se bucure de tot ce are să le ofere.
La parter avem bucătăria, livingul, un mic birou, spălătoria și camera tehnică, în vreme ce mansarda este una matrimonială, cu un dormitor mare, un hol ce are și rol de dressing, o baie de aproape 14 mp și o altă cameră mare ce este amenajată tot ca un dressing, dar care poate fi transformată ușor într-un al doilea dormitor. Separat există o clădire anexă cu o singură cameră open-space de aproape 18 mp gândită pentru a fi folosită ca sală de sport, dar care de asemenea poate primi orice altă destinație.
Casa este așadar complet funcțională, iar purificatoarele și dezumidificatoarele de aer din fiecare cameră, sau încălzirea prin pardoseală și sistemele de iluminare care pot fi controlate de la distanță, oferă un plus de confort pentru viața de zi cu zi, în vreme ce piesele de mobilier și obiectele sanitare de designer întregesc imaginea unei proprietăți cu totul speciale care poate satisface și cele mai exigente gusturi, spun cei de la sothebysrealty.com
Prețurile apartamentelor din Brașov au crescut semnificativ
În luna decembrie 2024, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi din Brașov a fost de 2.110 euro/metru pătrat. Astfel, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi din Brașov a ajuns la 2.119 euro/metru pătrat, cu 7% mai ridicat față de cel din luna decembrie 2023, scrie transilvania365.ro.
Prețurile apartamentelor vechi au crescut mai accelerat, cu 21% față de luna decembrie 2023, ajungând la o medie de 2.107 euro/metru pătrat.
Prețul mediu al unei garsoniere de 40 mp din Brașov a fost în luna decembrie 2024 de 84.408 de euro. Un apartament de 55 mp cu două camere a costat în medie 116.061 euro, iar un apartament de 75 mp cu trei camere a ajuns la 158.264 euro.