Last Updated on ianuarie 14, 2025
Fostul candidat la președinție Călin Georgescu a declarat luni seară la Realitatea Plus că a fost chemat în SUA, la ceremonia de învestire a președintelui ales al SUA, Donald Trump, însă a declinat invitația.
Călin Georgescu a fost întrebat în emisiunea „Culisele statului paralel”, moderată de Anca Alexandrescu, dacă va participa la evenimentul de inaugurare a lui Trump din 20 ianuarie. „Nu, am primit invitație și am refuzat. Nu am de ce să mă duc. Mă duc ca om demn să reprezint poporul român cu demnitate și onoare. Nu te duci altcumva.
Eu va spun care este poziția mea. Poziția mea este că a venit momentul să nu mai stăm în genunchi în față nimănui. Nu putem sta în genunchi decât în fața lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este părintele națiunii române, nu Rotschild și nici Soros. Să ne înțelegem foarte bine. Este problema fiecăruia ce crede. Eu spun doar ce trebuie făcut și în ceea ce cred cu toată ființa mea, și ceea ce crede și poporul român, drept dovadă zecile de mii de oameni în stradă”, a spus Călin Georgescu, citat de Hotnews.
Ce a spus despre Groenlanda
Georgescu a abordat și subiectul Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei despre care Trump afirma recent că ar vrea să îl achiziționeze și în legătură cu care liderul american a refuzat să excludă chiar și eventuala folosire a forței militare.
„Apropo de Groenlanda și de ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Pe noi pe paște apocalipsa economică. Noi suntem ca un gospodar care cheltuie tot mai mult, mai mult decât cheltuim și nu mai sunt bani nici măcar de împrumut. În momentul în care bagi țara pe împrumuturi internaționale este în punctul de împrumut cămătăresc. Noi nu mai producem nimic și de aici pleacă totul pentru că datoria este tot mai mare (…) Nu poți să îți întreți familia din datorii, se întreține din ceea produce mama și tata.
Economia mondială este într-o stare foarte rea, iar Donald Trump știe ce face cu Groenlanda. În cele din urmă, Groenlanda va ajunge în mâna americanilor. Care este miza? Miza este dolarul, pentru că dolarul nu mai poate fi menținut ca monedă la nivel internațional. Ca să poți menține dolarul este nevoie de aur, iar aurul este în Groenlanda. Este o decizie de business, este o decizie suveranistă pentru SUA. Asta se întâmplă și în România, pentru că România este o țară bogată, o țară foarte bogată și asta este miza”, a mai declarat Călin Georgescu, conform B1Tv.