Last Updated on ianuarie 16, 2025
Armata Română, potrivit surselor politice, a fost instituția publică ce a rezonat cel mai mult cu discursul lui Călin Georgescu din campania electorală. Acum, generalii români au ieșit cu dezmințiri după ce Georgescu a declarat că baza NATO de la Mihail Kogălniceanu va fi folosită pentru a ataca Rusia și pentru a porni Al Treilea Război Mondial.
„Ministerul Apărării Naționale respinge speculațiile pe acest subiect, apărute în spațiul public românesc și internațional, prin care sunt vehiculate interpretări și scenarii manipulatorii, neconforme cu realitatea în privința proiectului de extindere a Bazei 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.
Investițiile programate pentru modernizarea și extinderea acestei baze militare a Armatei României vor avea ca rezultat primul element complet și complex de infrastructură aeroportuară construit de România după anul 1990, menită să îmbunătățească în mod semnificativ capacitățile de operare și de instruire ale Forțelor Aeriene Române și ale celor aliate în consolidării polului de securitate pe Flancul Estic al Alianţei”, transmite MApN.
Manipulările din spațiul public pe acest subiect sunt aliniate campaniilor de dezinformare și propagandă cu care Federația Rusă își susține atacurile hibride împotriva țărilor aliate.
Logica din spatele acestor încercări de distorsionare a adevărului este lesne de înțeles. În anul 2024, România a sărbătorit 20 de ani de la aderarea la NATO, obiectiv strategic împlinit prin voința suverană a poporului român. Apartenența la NATO asigură libertatea și prosperitatea românilor într-o societate democratică. Niciodată România nu a avut garanții mai puternice pentru suveranitatea și securitatea națională. NATO operează ca un instrument de amplificare si protejare a suveranității fiecăruia dintre membrii săi, nu doar în domeniul apărării și securității, ci în toate dimensiunile.
Toate evoluțiile care privesc dezvoltarea capacităților de descurajare și apărare ale României, inclusiv cele care privesc forțe și capabilități Aliate dislocate pe teritoriul național ca parte a măsurilor de consolidare a Flancului Estic, sunt fie legate de capacitatea forţelor armate ale României de a acționa interoperabil cu NATO, fie ca răspuns la evoluții concrete ale situației de securitate din regiune.
Este cât se poate de evident că apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri. Suveranitatea națională nu este o frază sau un concept speculativ, ci un complex de principii și acțiuni pe care statul român le exercită în mod suveran, atât prin acțiuni naționale, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice, cea mai puternică instituție politico-militară cu caracter defensiv din istorie.
Realitatea pe care propaganda rusă și vectorii de propagare din spațiul public românesc și Euro-Atlantic încearcă să o acopere prin acțiuni de dezinformare și manipulare este că, începând din anii 2000, Federația Rusă s-a îndepărtat tot mai agresiv de spiritul parteneriatului cu comunitatea Nord-Atlantică, exprimat în Consiliul NATO-Rusia, organism de consultare în care Rusia a fost tratată de aliați de pe poziții egale și principiale. Respectând tradițiile sovietice, agresorul de la Kremlin denunță agresiuni închipuite, reînviind, cu mijloacele societății informaționale, mitul cetății asediate” transmite MApN, conform Antena 3.
Cea mai citită ştire la ruşi: Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România
Interviul dat de Călin Georgescu conspiraționistului american Alex Jones în care a susținut, fără nici o dovadă, că „globaliștii” vor să declanșeze al treilea Război Mondial cu ajutorul României, a devenit cea mai citită ştire în presa de propagandă a Kremlinului, scrie stiripesurse.ro.
Ştirea cu titlul „Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România”, publicată miercuri noapte, a ajuns cea mai citită de ruşi pe siteul tass.ru, al agenţiei de presă de stat.
Candidatul independent la președinție, Călin Georgescu, a spus că secretarul general al NATO, Mark Rutte, încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial cu ajutorul României, scriu ruşii.
„Domnul Rutte, șeful NATO, a încercat să-și impună regulile și să declanșeze un al Treilea Război Mondial în regiune, în special prin România„, a spus el într-un podcast pentru Alex Jones, pe care ruşii îl numesc „blogger și jurnalist american”.
„Acesta este cel mai mare pericol cu care ne confruntăm, ei au doar sclavi în funcții de conducere, în general sunt foarte puțini lideri în România, și cu ajutorul lor vor să înceapă al Treilea Război Mondial în Ucraina prin România cât mai repede posibil…Fără România este imposibil să controlezi războiul din Ucraina”, este citat Călin Georgescu de către agenţia oficială rusă.
Potrivit lui Georgescu, NATO este acum împărțită între președintele ales al SUA, Donald Trump, „care vrea pace” și „aripa europeană”, care urmează o politică în favoarea continuării conflictului, este scenariul rezumat de TASS.