Last Updated on ianuarie 27, 2025
Brașovenii sunt atenți la preț, O dovedește încasările peste așteptări ale supermarketului La Cocoş din Braşov, un magazin cu prețuri mici, în prima zi de funcționare.
Deschis la finalul săptămânii trecut, La Cocoș a avut în prima zi de funcţionare 11.200 de vizitatori şi vânzări de 864.000 de lei (173.000 de euro). În total au fost 5.323 de tranzacţii, ceea ce înseamnă o medie a bonului de 162 de lei, arată calculele ZF pe baza datelor transmise de companie.
„Am avut un număr neaşteptat de clienţi. Rezultatele au fost cu mult peste aşteptări”, spune Iulian Nica, fondatorul companiei româneşti în acţionariatul căreia au intrat BERD şi fondurile de investiţii CEECAT Capital şi Morphosis Capital, citat de Ziarul Financiar.
Aceasta este o afacere antreprenorială relativ tânără, primul magazin fiind deschis în urmă cu un deceniu, la Ploieşti. Apoi, după ce businessul iniţial a ajuns la dimensiunea maximă, Iulian Nica a replicat modelul în Bucureşti, cea mai competitivă piaţă de retail din România, dar şi cea mai mare. În 2022 a fost inaugurat al treilea magazin La Cocoş, tot în Ploieşti.
Acum, a venit rândul celui din Braşov, care a necesitat o investiţie de aproximativ 6 milioane de euro. Din această sumă, 2,7 milioane de euro au fost alocate amenajării şi mobilării magazinului, iar diferenţa de 3,2 milioane de euro a fost destinată stocurilor de mărfuri necesare aprovizionării.
Oficialii companiei au spus că estimează vânzări de 50 mil. euro pentru acest magazin în 2025.
Prețuri în cascadă: Iei 2 sau 3 produse din aceeași gamă la un preț mai mic
În noul magazin, brașovenii vor găsi o paletă largă de produse, inclusiv ale producătorilor locali, cu preț diferențiat, în funcție de cantitatea cumpărată.
„Acest concept este primul care a introdus prețul în cascadă. Acesta oferă posibilitatea consumatorului final să acceseze prețul în funcție de cantitatea cumpărată. Nu vă gândiți la cantități mari, totul pleacă de la preț pentru o bucată, preț pentru mai mult de trei și preț pentru mai mult de șase.
Noi nu avem oferte cu preț pentru un palet sau preț pentru mai mult de o sută. Mai exact, cantitatea este cumva accesibilă unui grup, unei familii mai numerase, unor asocieri de persoane care cumpără la pachet”, a explicat directorul executiv La Cocoș.
Mai mult, hypermarketul are și o politică de diminuare a risipei. „Clientul mai are și posibilitatea să se limiteze în cumpărături, pentru că numărul de produse din magazin nu depășește 10.000 de produse. Noi aducem acele 10.000 de care oamenii au nevoie.
Noi nu punem în plus produse sub forma unei capcane – am sau nu am nevoie, cumpăr. Oamenii sunt tentați să cumpere atunci când văd. Încercăm să ne limităm la un număr de produse în proporție 80% consumabil, să nu arunci nimic din ce ai cumpărat”, a detaliat Iulian Nica, citat de bzb.ro.