Alt avion căzut. Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o fabrică de mobilă, în California

Last Updated on ianuarie 3, 2025 Alt avion căzut. Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o fabrică de mobilă, în California 1

Avioane mari și mici tot cad în ultima perioadă. Va fi un an greu pentru industria aviatică. Două persoane au murit şi alte 18 au fost rănite după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit joi pe o clădire comercială din sudul Californiei, au anunțat oficiali americani citaţi de BBC.

Zona unde s-a prăbuşit avionul este în apropiere de Aeroportul Municipal Fullerton, la circa 10 kilometri de Disneyland. Prăbuşirea a provocat şi un incendiu, care a fost stins de pompieri, scrie Hotnews.

Zece persoane au fost transportate la spital cu răni, a spus, joi după-amiază, Departamentul de Poliţie Fullerton, într-o postare pe X. Alte opt au primit asistenţă medicală la fața locului şi au fost lăsate să plece.

Aeronava cu un singur motor Van’s RV-10 s-a prăbuşit la ora locală 14:15, potrivit Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA).

Oficialii nu au oferit alte detalii despre modul în care a avut loc accidentul. Nu este clar dacă cele două persoane care au murit erau muncitori sau se aflau la bordul avionului. Poliţia a afirmat că evacuează clădirile din zonă şi cere oamenilor să stea departe de locul prăbuşirii, conform Observator.

Acesta este al doilea incident aviatic din zonă în ultimele două luni, potrivit CBS.
În 25 noiembrie, un alt avion s-a prăbuşit într-un copac, la mică distanţă de locul incidentului de acum. Atunci nu au fost persoane rănite grav.

Percheziţii la aeroportul din Muan din Coreea de Sud, după prăbuşirea aeronavei Boeing a companiei Jeju Air, soldată cu 179 de morți
Poliţia sud-coreeană a percheziţionat joi dimineaţă aeroportul din Muan şi alte două locaţii, în cadrul anchetei privind prăbuşirea unui Boeing 737-800 al companiei Jeju Air care a ucis duminică 179 de persoane.

În relaţie cu accidentul de avion care a avut loc pe 29 decembrie, este efectuată o operaţiune de percheziţie şi sechestru începând cu orele 09.00 (00:00 GMT) pe 2 ianuarie, în trei locuri”, printre care aeroportul din Muan, biroul companiei Jeju Air la Seul, precum şi un birou al autorităţii regionale din sectorul aviaţiei la Muan, a indicat poliţia într-un comunicat transmis AFP, potrivit Adevarul.

Poliţia intenţionează să determine rapid şi riguros cauza şi responsabilitatea acestui accident în conformitate cu legea”, a adăugat aceeaşi sursă.

Previous Story

După Crăciunul la o mănăstire din Brașov, Cătălin Măruță a mers fără Andra într-un loc special după Revelion. „Anul acesta a fost și mai special, pentru că i-am avut alături pe David și Eva”

Next Story

(Video) Un tânăr mort și mai mulți răniți, după ce un microbuz a ieșit de pe șosea, pe DN 17A. Microbuzul a lovit mai mulți copaci