Last Updated on decembrie 31, 2024
La o zi după catastrofa aviatică fatală din Coreea de Sud, răspunsul la întrebarea „ce s-a întâmplat cu avionul Jeju Air 2216” rămâne neclar. Chiar dacă experții sunt încă nedumeriți cu privire la cauzele accidentului soldat cu 179 de morți, aceștia spun că este puțin probabil ca o pasăre care a lovit motorul să fie singurul factor care a contribuit la prăbușirea aparatului de zbor, potrivit The Guardian.
„O lovitură de pasăre ar trebui să fie un eveniment în care se poate supraviețui…Nu ar trebui să conducă la ceea ce am văzut în cele din urmă, în special pentru că, în orice situație în care un motor nu funcționează (așa cum sugerează imaginile), există încă suficientă putere”, spune ea, adăugând că loviturile de păsări sunt atât de frecvente încât sunt luate în considerare în proiectarea avioanelor moderne, scrie Antena 3.
La un Boeing 737 și la orice avion comercial există straturi de redundanță, în special pentru trenul de aterizare, care este acționat hidraulic, spune ea.
„Chiar dacă acesta ar ceda, are o redundanță prin faptul că se poate extinde și fără sistemul hidraulic [care este] practic acționat de gravitație, astfel încât trenul de aterizare ar trebui să se poată extinde în continuare.”
Gardul de beton care a distrus avionul „este împotriva standardelor internaţionale” susțin experții
Numeroase critici se concentrează din ce în ce mai mult asupra arhitecturii aeroportului.
Un clip video al accidentului, difuzat de canalul de televiziune local MBC, a făcut înconjurul lumii: în imagini se vede cum avionul încerca să aterizeze pe aeroportul din Muan (sud-ouest) pe burtă, cu un fum gros care se degaja din motoarele sale, înainte de a lovi un perete de la capătul pistei şi de a fi cuprins de flăcări.
„În ciuda urgenţei, aterizarea a fost remarcabil de bine executată”, a subliniat Kim Kwang-il, fost pilot şi profesor de ştiinţe aeronautice la Universitatea Silla din Coreea.
„Dar, în mod normal, nu există un astfel de obstacol solid la capătul pistei, este împotriva standardelor internaţionale de siguranţă a aviaţiei recomandate de (…) Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO) şi Agenţia pentru Siguranţa Aviaţiei a Uniunii Europene (EUASA). Structura în cauză a provocat distrugerea aeronavei care a izbucnit în flăcări„, a spus el.
„În afara aeroportului, în mod normal există doar garduri (…) care nu ar provoca pagube semnificative. Avionul ar fi putut derapa mai mult şi să se oprească în mod natural”, a continuat specialistul, asigurând că „n-a văzut niciodată acest gen de structură artificială” în altă parte.
„Majoritatea pasagerilor au murit din cauza acestui obstacol, este îngrozitor”, a adăugat el, solicitând tragerea la răspundere a autorităţilor aeroportuare.
Doar doi dintre cei 181 de pasageri ai avionului Jeju Air au fost salvați. În ce stare se află
Oficialii au confirmat că 179 dintre cei 181 de pasageri și membri ai echipajului au murit atunci când avionul Jeju Air s-a prăbușit într-un zid de pe aeroportul internațional Muan, la scurt timp după ce a încercat să aterizeze fără să aibă trenul de aterizare activat. Acesta este cel mai grav dezastru aviatic civil intern din țară.
Doi însoțitori de bord – un bărbat și o femeie – au fost salvați din coada avionului, care a luat foc și s-a rupt la impactul cu zidul. Aceștia au fost tratați la un spital din Seul după ce au fost transferați de la spitalele din apropierea aeroportului, a declarat agenția de presă Yonhap.
Bărbatul supraviețuitor a fost tratat pentru fracturi la coaste, omoplat și partea superioară a coloanei vertebrale, a declarat Ju Woong, director al Spitalului din Seul al Universității Ewha Womans. Ju a declarat că bărbatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, le-a spus medicilor că „s-a trezit salvat”.
Detalii despre femeia supraviețuitoare nu au fost disponibile imediat.
Oficialii ministerului transporturilor au declarat în cadrul unei conferințe de presă că în prezent se investighează ce rol a jucat antena de localizare în accident, potrivit Stirile Pro Tv.
Antenele de localizare sunt de obicei construite la capătul pistelor pentru a ajuta avioanele să aterizeze, dar în acest caz ele au fost construite pe un monticul întărit cu beton.