Last Updated on decembrie 10, 2024
Dacă pentru unii zăpada este un real motiv de bucurie, pentru şoferi este de multe ori un coşmar. În judeţele Suceava şi Harghita, doi bărbaţi au fost la un pas de tragedie, după ce au deparat cu maşinile pe omătul proaspăt depus. Din fericire, au scăpat fără vreo zgârietură. Fericire este însă pentru administratorii pârtiilor, care speră la un sezon cât mai lung.
Zăpada depusă în ultimele zile a început să le dea bătăi mari de cap şoferilor în mai toate zonele din ţară. Un şofer din comuna suceveană Cornu Luncii a deparat pe stratul de omăt şi nu a mai reuşit să controleze autoturismul. S-a izbit violent de un palet încărcat cu BCA. Din fericire a scăpat nevătămat, scrie Observator.
Probleme au fost şi în apropiere de Vatra Dornei. Aici, şoferii de camioane au stat blocaţi în trafic zeci de minute până când drumarii au reuşit să cureţe carosabilul.
Vremea Brașov
Revin ninsorile în Brașov, începând de miercuri. Se anunță ninsori și în weekend.
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni (9 decembrie- 6 ianuarie). Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi în limitele normale și se vor menține așa inclusiv de Crăciun şi de Anul Nou, scrie Antena 3.
În ceea ce privește ploile, acestea vor predomina în special în săptămâna 16-23, iar de Crăciun și de Revelion temperaturile vor fi normale.
Vremea în săptămâna 9 – 16 decembrie
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, uşor mai coborâte, local, în zonele montane şi în extremitatea de sud-est a ţării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-estice şi în extremitatea de sud-est a ţării, dar şi deficitar în cele vestice şi sud- vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Prognoza meteo săptămâna 16 – 23 decembrie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate în regiunile nord- estice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii ţări.
Prognoza meteo săptămâna 23 – 30 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Prognoza meteo săptămâna 30 decembrie – 6 ianuarie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.