Last Updated on decembrie 17, 2024
Nicușor Dan nu a negociat cu partidele pro-occidentale, și-a anunțat candidatura la prezidențiale și are prima șansă. O spune Mitică Dragomir, cunoscut datorită profețiilor sale drept Oracolul de la Bălcești. Călin Georgescu vrea refacerea turului doi, contra Elena Lasconi, pe care ar învinge-o sigur. Cu Nicușor Dan lucrurile s-au complicat.
În privința unei eventuale finale Călin Georgescu vs Nicușor Dan în cursa prezidențială, Mitică Dragomir este de părere că edilul ar ieși învingător dacă se votează azi. Despre Georgescu, oracolul de la Bălcești spune că ”a căzut în sondaje sigur, dar rămâne favoritul maselor”.
”În ultimele două săptămâni, l-au bombardat toți (pe Călin Georgescu – n.r.). A căzut în sondaje sigur, dar rămâne favoritul maselor. Dar să știi de la mine că între Nicușor și el, astăzi dacă se votează, nu îl bate Georgescu pe Nicușor. Câștigă Nicușor!”, consideră Mitică Dragomir, potrivit Fanatik.
Întrebat dacă liberalul Sebastian Burduja va fi primar al Capitalei în locul unui Nicușor Dan plecat spre Cotroceni, Mitică Dragomir a spus că nu poate spune cine va ocupa funcția, însă, în opinia lui, va fi cineva de la PNL. Iar asta, crede el, în urma unei înțelegeri prin care PSD să aibă premierul în viitorul guvern.
”Așa va fi înțelegerea! PSD-ul cu prim-ministrul! Ciolacu, obligatoriu, ca să ducă proiectele astea ale lui mai departe. Miniștrii nu se schimbă decât unul sau doi! La Primăria Capitalei va fi bătaie mare. Va vrea postul de primar general și PSD-ul și PNL-ul și încă o dată PSD-ul va ceda, așa cum a mai cedat, și îl va lua PNL-ul”, a spus Dragomir.
O propunere neașteptată: „Dar dacă desființăm alegerea directă a președintelui?”
Unul dintre criticii „tradiționali” ai președinților, încă de pe vremea lui Ion Iliescu, Alina Mungiu-Pippidi vine astăzi cu o idee surprinzătoare, scrie Hotnews.
„La noi, poporul l-a ales pe Iliescu în 1990 cu 83% deși mințise flagrant asupra Revoluției și felului în care ajunsese președinte interimar, pe urmă încurajase pe toată lumea să se înscrie în FSN înainte să permită alte partide, căpătând astfel un avantaj necuvenit în alegeri”, scrie Alina Mungiu-Pippidi marți, într-un articol pe ”România curată”.
„În condițiile astea, alegerile prezidențiale la români sunt doar circ, după care nu urmează și pâine, că pâinea e la guvern, dar votanții așteaptă cozonac, nu alta”.
„Chiar un președinte inactiv poate produce mare pagubă. Partidele ar fi numit candidați mai buni, că vor să câștige, numai președinții care guvernează cu SPP și SRI și SIE cred că știu mai bine, dar nu știu nimic. Monopoliștii nu sunt performanți la nimic, nici la strâns informații, darămite la prognoze electorale”.
„În concluzie, ca și acum 20 de ani, cred că prima modificare constituțională de luat în considerare cu un impact serios și dovedit ar fi renunțarea la alegerea directă a președintelui. Dacă o aveam acum, stăteam liniștiți, Parlamentul îl putea pune pe Pambuccian! (n.r. reprezentatul minorităților naționale)”.