Last Updated on decembrie 15, 2024
Dan Capatos a făcut recent declarații despre Călin Georgescu, candidatul surpriză care a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Capatos a discutat deschis despre întâlnirile sale cu acesta, dar și despre imaginea controversată a lui Georgescu, scrie stiripesurse.ro
„Eu am mâncat de vreo trei ori cu el, așa că îl cunosc de mulți ani, prin prisma faptului că sunt foarte bun prieten cu un tip care este bun prieten al lui și probabil că se vor afla și alte amănunte. El e fix așa cum îl știau cei care îl știau până să intre în turul doi. Se vor spune multe despre el. Sunt convins că, de acum înainte, toată România o să-l cunoască, într-un fel sau altul.
Fiecare își va face o impresie despre el. Însă cei puțini care l-au cunoscut sau care l-au urmărit sau care au crezut în el – habar n-am câți au fost – cred că au această teorie, care mi-a produs-o și mie. Eu, când am stat cu el la masă, adus de către acest bun prieten, i-am și zis: „Bă, mânca-ți-aș gura ta, bă. Eu am fost prieten cu Pavel Coruț”. Zic, „ăsta e Pavel Coruț al vremurilor noastre, cu bubuli, cu…”.
Știi ce scria Pavel Coruț? Că suntem miezul lumii, că suntem cei mai șmecheri. N-am crezut niciodată teoriile astea. Și am avut și ocazia să mă împrietenesc cu Pavel Coruț, să-l cunosc. Am fost la înmormântarea generalului Gușă în acei ani când făceam presă serioasă. Și am avut ore întregi de schimburi de idei și îi spuneam că nu cred în toate astea. Nu cred, și nici acum nu cred, în continuare, că noi suntem miezul. Că, dacă am fi fost miezul, s-ar fi văzut.
Nu vreau să creadă cineva că sunt neapărat adeptul lui, că poate crede cineva că facem acum reclamă. L-am cunoscut ca pe un tip… Mi se pare inteligent, are o capacitate ca pastorii ăia de la televiziunile americane, „touch the screen, touch the screen”. Are un magnetism, are o carismă. Ceea ce a lipsit cel puțin în ultimii 10 ani celor care ne-au condus.
Comparativ cu ce am avut noi până acum, e clar super carismatic. Inteligența îl ajută să rostogolească idei. Totuși, nu știu cât de profund poate fi dacă îl iei aplicat la bani mărunți cu niște specialiști pe fiecare domeniu în parte. Dar nu e neapărat treaba președintelui să le știe pe toate. Asta o poate regla din consilieri. Și el, și Elena Lasconi deopotrivă, sunt convins că au mari carențe în multe zone. Dar, repet, nu este o problemă, o pot rezolva”, a spus Dan Capatos într-un podcast iAmNews., conform RTV.