Last Updated on noiembrie 28, 2024
Compania Schaeffler a venit cu câteva precizări privind activitatea din România. Schaeffler, care a deschis în 2002 fabrica de la Cristian, Brașov, spune că şi această unitate va fi afectată de restructurări, alături de una din Slovacia. Două fabrici vor fi închise – În Austria şi Marea Britanie – ca parte a unui plan gândit să aducă reduceri de costuri şi creşteri de competitivitate. Compania nu a spus însă cu cât vor scădea efectivele de la Braşov, scrie bzb.ro.
Anterior, a existat un anunţ conform căruia Schaeffler ar urma să concedieze până la finele acestui an 800 de persoane din cei aproape 5.000 de angajaţi ai fabricii de la Cristian. Acum, Schaeffler spune într-un comunicat de presă, publicat pe site-ul cmpaniei şi citat de Profit.ro că fabrica de lângă Braşov va fi „afectată de măsurile de consolidare”.
Compania a precizat că va opri producţia de rulmenţi în Berndorf, din cauza creşterii accentuate a costurilor cu materialele, energia şi forţa de muncă din ultimii ani. În Sheffield, producţia de ambreiaje va înceta, pe fondul scăderii cererii globale, care a dus la un surplus de capacitate de producţie.
Producţia va fi relocată către unităţi mai eficiente din punct de vedere al costurilor din Slovacia şi România, însă şi acestea vor fi afectate de reduceri de personal, a adăugat compania, conform G4Media.