Last Updated on noiembrie 19, 2024
Momentul în care apartamentul unui bloc din Brăila sare în aer. 49 de persoane, evacuate în miez de noapte. „Ne-am trezit într-o bubuitură”
Imagini ca după bombardament, după ce un bloc a fost parţial distrus de o explozie produsă într-un apartament de la primul etaj. 40 de adulți și 9 copii au fost evacuați în miez de noapte. Un locatar a ajuns la spital cu arsuri, iar alţi doi, printre care şi un copil au suferit atacuri de panică.
Explozia a avut loc în jurul orei 2 dimineaţa, într-un apartament din Brăila, situat la etajul întâi al unui bloc de patru etaje.
Deflagraţia a fost atât de puternică încât peretele exterior al unui apartament s-a prăbuşit iar bucăţi de construcţie au fost aruncate la zeci de metri distanţă şi au spart geamurile şi uşile unei grădiniţe aflata în vecinătate. În total 16 apartamente şi şapte maşini au fost serios avariate de deflagraţie.
În câteva minute de la apelul la 112, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de medici, pompieri, dar şi angajaţii Distrigaz, care au evaluat zona pentru a se asigura că toţi locatarii sunt în siguranţă. 40 de adulţi şi 9 copii au fost scoşi din imobil.
„Explozia nu a fost urmata de incendiu, a fost afectata in prima faza apartamentul respectiv, dar sunt afectate toate apartamentele din scara respectiva si alte apartamente din bloc, in total 16 apartamente la o prima evaluare, afecatata este si o gradinita care are ferestrele pe partea blocului care sunt sparte”, spune Ştefan Stoian, ISU Brăila.
Vecinii spun că proprietarul apartamentului în care a avut loc explozia este fost procuror. Suflul a fost atât de puternic încât pereții exteriori sau balcoanele de la câteva apartamente au sărit în aer pur și simplu. Acum se verifica daca structura de rezistenta a blocului a fost și ea afectata
Şapte maşini au fost afectate de suflul exploziei. „Ne-am trezit într-o bubuitură și am fugit pe scări, ce să vă spun”, zice un bărbat.
Cauza exploziei nu a fost deocamdată stabilită.
Deşi muncitorii de la salubritate au curăţat la exterior, în interior nu se poate intra decât cu pompierii şi mijloace de protecţie. Nu se ştie încă dacă zona este sigură, Inspectoratul de Stat în Construcţii nu a terminat evaluarea.
16 apartamemte sunt grav afectate, nu mai au unele nici pereţi, dar în total numărul apartamentelor care au nevoie de reparaţii ar fi 23 potrivit primelor estimări ale Primăriei Brăila, conform Monitorul de Galați