Last Updated on noiembrie 29, 2024
Delia Matache a revenit cu un mesaj critic la adresa șui Călin Georgescu, cel care vede femeia într-un mod mai tradițional, cuminte, acasă, cu mâncare și copii.
„Hai să încercăm fără frică, hai să nu ne mai frică să ne spunem părerile, hai să avem păreri pentru că avem drepturi. Chiar dacă unii mai nou neagă că avem drepturi egale, avem drepturi. Noi, cetățenii, și noi, femeile, avem drepturi. Da, avem dreptul la opinii… hmmmm, în spațiul public!”, sunt cuvintele cu care își începe cântăreața mesajul video, conform Hotnews.
„Iar feminismul nu este o aberație, feminismul ne dă voie să avem păreri în spațiul public”, continuă ea.
„Feminismul ne dă voie să conducem o mașină, ne dă voie să votăm. Deci, feminismul este bun. Da, nu e o mizerie, hi-hi”, mai spune Delia.
„Nu știu voi, dar eu în ultimele zile, m-am simțit așa, ca-n «Povesea slujitoarei». Nu știu dacă ați urmărit serialul, fix mi se pare că acolo ne îndreptăm și îmi este frică”, a mărturisit artista.
„M-ați întrebat ce am votat și ce votez. Am votat Elena Lasconi, voi vota Elena Lasconi pentru că de ea nu îmi e frică. Nu-mi e frică. Am ajuns să ne raportăm la frică”, dezvăluie ea.
„Tu nu poți să vrei să te votez și să decizi tu care e rolul meu pentru că-s femeie, tu nu poți să îmi pui piciorul pe cap pentru că-s femeie. Nu spui că e prea mult pentru mine să lucrez în funcții pentru că sunt femeie. Nu poți să faci asta și să vrei să te votez”, precizează cântăreața, referindu-se în mod evident la Călin Georgescu, scrie Hotnews.
„Nu este ok să te folosești de religie, chiar dacă dă foarte bine, foarte bine”, mai spune ea. „Deci, vă încurajez, colegi cu platforme și cu oameni care vă urmăresc, spuneți-vă părerea, că nu se întâmplă nimic. N-o să vă omoare nimeni dacă faceți asta. Spuneți-vă părerea, spuneți ce simțiți, ce gândiți. Vă pup și ne vedem la vot!”, a conchis artista.
Vezi această postare pe Instagram
Maurice Munteanu, fashion stylist, conform Stirile Pro Tv: „Fac un apel la adresa tuturor celor care mă urmăresc. Vă rog să vă faceți cunoscută poziția pro democrație în aceste zile sinistre în care România riscă să fie dizolvată. În care România riscă să devina un stat legionar, fascist, pro-rus. Votez Elena Lasconi! Jos fascismul!”.
Vezi această postare pe Instagram
Mira, cântăreață: „Dacă până acum noi nu ieșeam în față, acum spun că este critic și că trebuie să o facem. Eu o să votez cu Lasconi din motive eviente. Nu vreau să cred că bunicii noștri au murit degeaba pentru libertate și îmi doresc să înțelegem că nu e un conflict și că trebuie să fim uniți. Mă bazez pe generația mea, mă bazez că o să iasă la vot, este musai să iasă la vot”.
Vezi această postare pe Instagram