Brașov. 210 militari vor defila la parada de 1 Decembrie pe Bulevardul Eroilor

Last Updated on decembrie 1, 2024 Brașov. 210 militari vor defila la parada de 1 Decembrie pe Bulevardul Eroilor 1

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, duminică, 1 decembrie 2024, pe Bulevardul Eroilor (zona Pieței Tricolorului) va avea loc o ceremonie militară și religioasă începând cu ora 12.00, la care vor participa efective aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.

La festivitate vor participa atât oficialități locale și cadre militare din structuri aflate în compunerea garnizoanei Brașov, cât și cadre militare în rezervă, în retragere și veterani, scrie Biz Brasov.

În încheierea ceremoniei vor defila, prezentând onorul publicului prezent la eveniment, aproximativ 210 militari aparținând Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și grupului de luptă din cadrul Forțelor Terestre Avansate din Cincu.

Ceremonial de depunere de coroane și defilare a militarilor – duminică, la Făgăraș, de Ziua Națională a României
Evenimentul se va desfășura la Monumentul Eroilor din centrul orașului (lângă Catedrala Ortodoxă „Sf. Ioan Botezătorul”), începând cu ora 12:30 și va include un ceremonial de depunere de coroane, urmat de defilarea militarilor de la Centrul de Instruire Manevră “Constantin Brâncoveanu” din Făgăraș, scrie Salut Fagaras.

Brașov. 210 militari vor defila la parada de 1 Decembrie pe Bulevardul Eroilor 2

Marea surpriză pregătită pentru parada de 1 Decembrie din București. Repetiția a fost mutată sâmbătă dimineață
Pregătirile pentru parada de 1 Decembrie, din Capitală, intră în linie dreaptă. Militarii au făcut, marți, ultimele antrenamente în Poligonul din Ghencea, unde a fost adusă și toată tehnica militară care va trece, duminică, pe sub Arcul de Triumf, scrie Stirile Pro Tv.

Antrenamentul pentru Parada de Ziua Națională organizat în Poligonul Forțelor Terestre din Ghencea, a fost o repetiție în detaliu.

Pe 1 Decembrie, la Parada Națională, militarii din Forțele Terestre vor defila echipați în noile uniforme de luptă. Iar, în premieră, Piața Arcului de Triumf va fi survolată de drone Bayraktar care vor transmite în timp real imagini la sol.

Aproximativ 2.500 de militari și specialiști vor defila la Parada Națională, iar între aceștia și 240 de străini, din forțele aliate și partenere dislocate în România.
Repetiția oficială a Paradei era programată inițial pentru joi dimineață, la Arcul de Triumf, dar a fost mutată sâmbătă.
Parada Militară Națională va fi transmisă pe 1 decembrie într-o editiție specială a Știrilor Pro TV, de la ora 10:00.

Advertisements
Previous Story

Delia, reacție ironică după declarația lui Călin Georgescu despre femei și rolul lor. „E doar ca să facă copii”

Next Story

Anamaria Prodan, despre Călin Georgescu: „Acest bărbat nu face scandal, nu caută amante, amanți. Stă liniștit, în banca lui, foarte stăpân pe el” Ce spune despre Elena Lasconi