Last Updated on octombrie 28, 2024
Ministerul de Interne a pus în funcțiune duminică o aplicație prin intermediul căreia se poate reclama comportamentul violent al participanților la trafic. Sesizarea online trebuie însă obligatoriu susținută de probe audio sau video.
Pentru inceput, cei care nu au cont in aplicatie, trebuie să isi faca unul. După ce ne conectam, trebuie sa adaugam o sesizare noua şi să completăm acest formular. Introducem datele noastre personale şi informatii despre incident: data, ora, locul si numarul de înmatriculare al vehiculului implicat. Iar in final atasam probele video sau audio. Tot procesul dureaza în jur de 10 minute, conform Observator Tv.
De câte ori poate fi reclamat acelaşi şofer
După ce ieri a avut un incident neplăcut în trafic, Paul s-a gândit că ar fi bine să anunţe autorităţile prin noua metodă. „Veneam dinspre Brasov spre Bucuresti, noroc ca eram singur in masina. M-am trezit cu TIR-ul pe partea stanga si cu acele masini venind spre mine pe sensul meu”, a declarat Paul Andrei, şofer.
Doar ca după ce a completat formularul online, nu mai este atat de sigur ca cei care au gresit vor fi pedepsiti. Şi asta pentru că platfoma pune la dispozitie doar 10 sectiuni de comportament agresiv: printre ele se numara deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta, folosirea repetată a claxonului sau a luminilor, reducerea bruscă a vitezei sau accelerararea motorului.
„Eu am atasat filmuletul meu si l-am incadrat la pastrarea distantei neregulamentare, mi s-a parut ca e cel mai apropiat de ceea ce s-a intamplat doar ca e evident ca nu e vorba de asa ceva”, a declarat Paul Andrei, şofer.
„Doar abaterile acestea vor fi validate, alte abateri nu vor fi validate si sesizarea va fi clasata”, a declarat Bogdan Oproiu, Direcţia Rutieră IGPR. In plus, reclamanţii trebuie sa respecte si alte conditii.
„Nu avem voie sa transmitem mai mult de o sesizare pentru un numar de inmatriculare in 24 de ore sau mai mult de trei sesizari pentru acelasi numar de inmatriculare in 15 zile”, a declarat Bogdan Oproiu, Direcţia Rutieră IGPR.
Comportamentul agresiv în traficul include manevre precum: deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens; întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;
circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia, scrie Digi 24.
Dacă politistii stabilesc faptul ca au fost încălcate regulile de circulație, soferul reclamat va fi sancționat in cel mult 6 luni. Comportamentul agresiv în trafic se pedepsește cu amendă cuprinsă între 660 și 825 de lei și reținerea permisului de conducere pentru 30 de zile.