Last Updated on octombrie 18, 2024
Un polițist a fost condamnat de Curtea de Apel Braşov la închisoare pentru trafic de droguri. O instanţă a Curţii de Apel Braşov a admis, joi, apelul formulat de procurorii DIICOT în cazul fostului poliţist Remus Bertea şi a celeilalte persoane condamnată în acelaşi dosar pentru infracţiunea de trafic de droguri.
El a primit o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni. Instanţa a desfiinţat în parte hotărârea Tribunalului Braşov, prin care se dispunea executarea cu suspendare a pedepsei.
“Admite apelul formulat de DIICOT-Serviciul Teritorial Braşov împotriva sentinţei (…) pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 923/62/2024 pe care o desfiinţează cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei principale aplicată inculpaţilor Bertea Remus şi Pădure Andrei Daniel şi cu privire la nereţinerea prevederilor art. 5 Cod penal pentru toţi inculpaţii. Menţine pedeapsa principală de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului Bertea Remus prin sentinţa apelată. Înlătură dispoziţiile art. 91 Cod penal cu privire la inculpat. Dispune executarea efectivă în penitenciar a pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului Bertea Remus prin sentinţa apelată (…)”, se arată în soluţia postată pe portalul instanţelor, conform Stirile Pro Tv.
Poliţistul, împreună cu alte persoane, a fost reţinut, la începutul lunii septembrie 2023, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără de drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Ulterior, el a fost arestat, iar în august anul acesta Tribunalul Braşov a pronunţat împotriva acestuia o sentinţă de 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare. În acelaşi dosar, o pedeapsă similară a primit şi un alt bărbat, cu care fostul poliţist ar fi colaborat la vânzarea de droguri.
Remus Bertea ar fi fost prins în timp ce vindea cocaină, fiind îmbrăcat chiar în uniforma de poliţist, au susţinut, la acea vreme reprezentanţii Sindicatului Europol.