Last Updated on octombrie 3, 2024
Pe DN73 se circulă în continuare cu restricții, din cauza lucrărilor de modernizare a șoselei, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
Potrivit acestora, constructorul lucrează la așternerea primelor straturi de asfalt pe tronsonul care se lărgește la patru benzi, între Brașov și Cristian. Între Brașov și Bran se frezează structura rutieră existentă și urmează turnarea primelor straturi de asfalt, în timp ce la Fundata se lucrează la consolidări pe zonele afectate de alunecări de teren, scrie Radio Romania Brasov.
„Constructorul lucrează la aşternerea primelor straturi de asfalt pe tronsonul care se lărgeşte la patru benzi, între Braşov şi Cristian”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes, citat de bzb.ro.
Lucrările de modernizare a sectorului din judeţul Braşov sunt realizate de SC Viarom Construct SRL, iar valoarea lor se ridică la 213,4 milioane de lei. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că pe acest sector se va circula în condiţii optime din toamna anului viitor.
Lucrările de pe sectorul Braşov – Fundata sunt continuate în judeţul Argeş, unde proiectul este mult întârziat, având în vedere că abia la începutul lunii august a fost semnat contractul cu SC Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj SA. Contractul are o valoare de peste 426 de milioane de lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este tot de 18 luni de la deschiderea şantierului.