Brașov. Ziua Armatei României, sărbătorită în Piața Unirii. Vânătorii de munte își etalează înzestrarea

Last Updated on octombrie 25, 2024 Brașov. Ziua Armatei României, sărbătorită în Piața Unirii. Vânătorii de munte își etalează înzestrarea 1

Sunteți invitați astăzi, 25 octombrie, în Piața Unirii pentru a sărbători Ziua Armatei Române. Evenimentul începe la ora 10:00. La festivitate vor participa atât oficialități locale și cadre militare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranță naţională aflate în compunerea Garnizoanei Brașov, cât și cadre militare în rezervă, în retragere și veterani, scrie Biz Brasov.

Ziua Armatei României reprezintă o zi cu profunde valențe patriotice, un reper al perenității națiunii române, indiferent de vremurile pe care le trăim și pe care le vom răzbate. Dincolo de referința istorică națională a datei de 25 octombrie 1944, când orașele Carei și Satu Mare au fost readuse în trupul țării prin jertfa ostașilor români, Ziua Armatei semnifică evidențierea pilonului instituțional al societății românești, care rămâne trainic prin valoarea morală a purtătorilor uniformei și, mai ales, prin valorile națiunii apărate de militari.

Vânătorii de munte își etalează înzestrarea
Militarii brașoveni, în speță vânătorii de munte, au desfășurat în această lună mai multe activități destinate publicului larg, dar mai ales copiilor și tinerilor, pentru a sărbători Ziua Armatei României – 25 Octombrie. Acestea vor culmina astăzi, cu o ceremonie militară și religioasă, în Piața Unirii, și cu o expoziție de tehnică şi echipamente militare la sediul comandamentului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” – unitatea militară de la Patria, scrie mytex.ro.

Previous Story

Brașov. Azi se aprinde „Focul lui Sumedru”

Next Story

Un tânăr fără probleme de sănătate a paralizat complet, medicii nu știu ce a pățit. Prof. dr. Onose: „Rămâne probabilitatea maximă să fie tot un virus, dar nu putem spune că e virusul X sau Y sau Z”