Last Updated on octombrie 9, 2024
Au apărut noi detalii privind accidentul de astăzi de lângă Piața Sfatului. Un bărbat în vârstă care mergea pe trotuar a căzut dintr-o dată pe asfalt, în fața unei mașini.
Pentru a-l evita, femeia care era la volan a virat brusc la stânga, dar din sens opus venea un alt autoturism, cu care a intrat în coliziune frontală. Momentul impactului a fost filmat de camera de bord a unui șofer care se afla în spate, scrie Stirile Pro TV. O persoană, aflată într-unul dintre vehicule, a primit îngrijiri medicale.
“În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma coliziunii dintre acestea, o persoană, aflată într-unul dintre vehicule, beneficiază de sprijin medical de specialitate.
La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere, urmând ca cercercetările pe care polițiștii le vor finaliza, să stabilească condițiile în care accidentul a avut loc, precum si vinovăția producerii acestuia”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, conform Radio Romania Brașov.