Last Updated on octombrie 15, 2024
Prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, a participat luni, 14 octombrie, alături de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea (preşedinte ales al Consiliului Judeţean Braşov), de preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Todorică Şerban, de primarul ales al municipiului Braşov, George Scripcaru, şi de alte oficialităţi locale – la evenimentul de lansare a campaniei de promovare a sănătăţii intitulate „Împreună pentru oameni”.
În cadrul acestei campanii, cetăţenii s-au putut înscrie pentru a beneficia gratuit de consultaţii şi diverse investigaţii efectuate de peste 150 de cadre medicale, la Sala Sporturilor, în perioada 13-15 octombrie, conform bzb.ro.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică, a precizat că administraţia judeţeană „se alătură cu mândrie acestui demers de suflet, oferind susţinere pentru o iniţiativă care îşi propune să aducă consultaţii şi investigaţii gratuite pentru prevenirea şi depistarea precoce a afecţiunilor cronice”.
„Mă bucur că, şi de această dată, Consiliul Judeţean Braşov a găsit resursele pentru a susţine un proiect de o asemenea anvergură. Implicarea şi sprijinul acestor iniţiative sunt esenţiale pentru sănătatea comunităţii noastre. Felicit organizatorii şi pe toţi cei implicaţi pentru dedicarea lor”, a declarat şi ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea.
La eveniment a participat şi primarul ales al Braşovului, George Scripcaru, care a menţionat că prin acest proiect „persoanele din categoriile vulnerabile îşi pot face consultaţii şi analize gratuite”.
Tot fără linii de gardă la Chirurgie plastică și Oftalmologie, la Spitalul Județean Brașov
Deși ar fi trebuit reluate din luna septembrie, nici la această oră nu sunt funcționale liniile de gardă pentru specialitățile Oftalmologie și Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Arsuri, la Spitalul Județan Brașov.
Pentru Oftalmologie, de exemplu, unde sunt doar trei medici la ora actuală, au cerut să fie încheiate colaborări cu mai mulți specialiști din oraș sau chiar din împrejurimi. Ultimele negocieri cu conducerea unității au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Managerul spitalului, Emil Mailat, citat de Radio Romania Brasov: Cu cei de la Oftalmologie a rămas că vom începe o colaborare dacă nu găsim mai mulți doctori, suntem în discuții cu cei de la Sfântu Gheorghe. La ora actuale ei preiau toate urgențele oftalmologice. Și să facem o perioadă la noi, o perioadă la ei. Au trimis un draft de protocol în acest sens. Îl studiază colegii noștri de pe oftalmologie, dar noi sperăm să putem asigura o linie întreagă aici. Problema pe oftalmologie este că fiind doar trei doctori pe gardă, iar urgențe sunt foarte multe, nu pot face față. Ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am avut un doctor care și-a dat demisia cu totul din spital.
Și la secția de Chirurgie plastică, procedura de restabilire a liniilor de gardă bate pasul pe loc. Ce nemulțumiri au specialiștii care încă nu au semnat contractele de gărzi ne spune tot managerul Emil Mailat: La ora actuală, pe această secție lucrează patru medici, dar sunt înregistrate și două solicitări de transfer din țară, astfel că, în perioada următoare, ar putea fi asigurată cel puțin garda la domiciu, a precizat managerul spitalului.