Last Updated on noiembrie 3, 2024
(foto arhiva)
Blocajul exercitat de consilierii locali duce la închiderea McDonald’s-ul de pe Republicii, spune directoarea RIAL Brașov.
Compania Premier Restaurants, care operează toate restaurantele McDonald’s din România, a notificat proprietarii spațiului în care își desfășoara restaurantul de pe strada Republicii că va închide locația respectivă începând din 18 noiembrie.
Plecarea celebrului lanț de fast-food-uri de pe strada Republicii este forțată de abrambureala de la RIAL, administrator al unei părți din spațiu (proprietara fiind Primăria Brașov – n. red.), un sfert practic din întreaga suprafață a restaurantului. Cealaltă parte este proprietatea omului de afaceri Gabriel Stan, dezvoltatorul Bellevue Residence, scrie Biz Brasov.
Potrivit acestuia, cei de la McDonald’s ar fi anunțat încă de acum patru ani că își dorește să facă investiții în reamenajarea și modernizarea locației din centrul Brașovului, dar pentru aceasta aveau nevoie de încheierea unui contract de închiriere pe o durată de minim cinci ani. Dacă cu proprietarul privat discuțiile s-au purtat ușor, cu RIAL-ul a fost o problemă, compania publică anunțând că e interesată să scoată închirierea spațiului la licitație, iar cei de la McDonald’s pot să își adjudece suprafața la un preț corect, contractul urmând să se încheie pe o durată mai lungă, astfel încât compania să își permită investițiile respective.
Contactată telefonic, Elena Buga, directorul RIAL SRL, susține că vina pentru plecarea lanțului de fast-food-uri din locația de pe strada Republicii ar aparține, de fapt, consilierilor locali, care au respins, inclusiv în ultimele ședințe de CL, propunerile RIAL de valorificare a spațiilor, printre acestea aflându-se inclusiv cel de pe Republicii.
Probleme mari la McDonald’s: Oamenii intoxicați cu E. Coli au dat în judecată gigantul industriei fast food
Lanțul de fast-food McDonald’s a fost dat în judecată de consumatori, constituiți ca un colectiv, după ce mulți dintre ei au fost intoxicați cu bacteria Escherichia coli după ce au consumat un sandviș, relatează stiripesurse.ro.
Un consumator a murit și alți 75 s-au îmbolnăvit în ultimele zile, după ce au mâncat burgerul „Quarter Pounder” de la McDonald’s. Se crede că epidemia este legată de ceapa din sandviș.
Printre reclamanți se numără Amanda McCray din Chicago și William Michael Kraft din Davie, Fla. Aceștia au declarat în procesele lor că au prezentat simptome tipice unei infecții cu E. coli după ce au mâncat sandvișuri Quarter Pounder în octombrie. Ambii au declarat că nu ar fi cumpărat burgerii dacă McDonald’s ar fi făcut public riscul de contaminare și că au fost prejudiciați.
Daune de 5 milioane de dolari
Procesul, intentat la tribunalul federal din Chicago, solicită daune de peste 5 milioane de dolari pentru orice persoană din Statele Unite care a cumpărat burgeri Quarter Pounder contaminați cu bacteria E.coli. În total, cel puțin 22 de persoane au fost spitalizate în 13 state, a declarat Food and Drug Administration (FDA). Două persoane au dezvoltat sindromul hemolitic uremic, care poate duce la insuficiență renală gravă.