Brașov. Femeie răpită, salvată de polițiști la un filtru rutier

Last Updated on octombrie 20, 2024 Brașov. Femeie răpită, salvată de polițiști la un filtru rutier 1

O femeie a avut noroc cu polițiștii care organizau un filtru pentru verificarea conducătorilor auto. În timp ce polițiștii verificau legalitatea documentelor autovehiculului, a conducătorului acestuia, precum și a pasagerilor din interiorul vehiculului, o pasageră a cerut ajutor agenților. Polițiștii au stabilit că femeia se afla în autovehicul împreună cu fostul său concubin, fără voința acesteia, deși pe numele bărbatului se afla emis un ordin de protecție prin care îi era interzis să se apropie la o anumită distanță de persoana vătămată.

Polițiștii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 35 ani, din orașul Zărnești, a contactat-o telefonic pe fosta concubina, cei doi stabilind să se întâlnească într-un parc din orașul Râșnov. Bărbatul a ajuns la locul întâlnirii cu un autovehicul condus de un prieten, iar după mai multe discuții în contractoriu purtate între cei doi foști concubini, bărbatul i-a cerut fostei sale partenere să urce în autoturism, deși acesta nu și-a exprimat acordul, după care plecat din orașul Râșnov către orașul Zărnești, scrie Biz Brasov.

Tentativa de răpire s-a încheiat când autovehiculul în care cei doi și șoferul se aflau a fost controlat de filtrul polițiștilor din Zărnești.
În urma probatoriului administrat, după audierile efectuate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de “încalcarea ordinului de protecție și lipsirea de libertate în mod ilegal”.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis de polițiști și instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Un brașovean de 72 de ani are dosar penal după ce și-a amenințat fosta soție
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție efectuează cercetări în caz, după ce aceștia au fost sesizați de femeie cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către fostul său soț.

„La data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 08.20, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, care semnala faptul că fostul său soț ar fi amenințat-o, incidentul petrecându-se în imobilul în care aceștia locuiesc, din municipiul Brașov.
Față de cele sesizate, un echipaj de poliție s-a deplasat imediat la adresa indicată și l-a identificat în locuință pe bărbatul presupus agresiv, în vârstă de 72 de ani. Aici polițiștii au întocmit împreună cu persoana vătămate un formular de evaluare a riscului, din care a rezultat că există un risc iminent de violență.

Astfel, în baza celor constate, polițiștii au emis un ordin de protecție provoriu pentru o perioadă de 5 zile și au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, urmând ca cercetările să lămurească toate aspectele sesizate”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea, citat de mytex.ro.

Cercetările sunt continuate de polițiștii brașovenii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Previous Story

Milionarul Adrian Marţian a fost eliberat din arest. Acesta susţine că şi-a recuperat copiii de la un grup de răpitori. Ar fi plătit 400,000 de euro

Next Story

Brașov. Un instructor a murit după ce a căzut de la înălţime, în timpul unui zbor cu parapanta