Last Updated on octombrie 17, 2024
Regia Autonomă de Transport Braşov (RATBV) a avut în acest an un buget de investiţii record, de 20 de milioane de lei, bani ce au mers atât către achiziţia de noi autobuze, cât şi către infrastructură. Acum cei de la RATBV se ocupă și de zona de bilete/abonamente, vor să implementeze modelul londonez.
„Anul acesta avem cel mai mare buget de investiţii de până acum. Am lărgit flota cu 30 de autobuze articulate. Avem totodată investiţiile conexe, respectiv cele care merg în infrastructura de garaj, cum ar fi alimentarea cu energie electrică”, spune Marian Geman, directorul general al RATBV. El a fost prezent în cadrul emisiunii „Braşov te inspiră!”, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania, scrie bzb.ro.
În pregătire, un sistem care nu există încă în România: ABT
„Proiectele noastre se duc şi către zona de ticketing, unde încercăm să înnoim sistemul. Noi avem astăzi e-tiketing şi plata cu cardul, dar încercăm să facem un upgrade către sistemele de tip ABT. Vom funcţiona similar cu transportul public din Londra sau din alte mari oraşe”.
ABT înseamnă account based ticketing. Practic, îţi transformi propriul tău card bancar în abonament pe transportul public, sistemul făcând nişte integrări automate. Spre exemplu, dacă într-o săptămână călătoreşti de 10 ori cu transportul public, sistemul creează acea tarifare optimă. Respectiv, dacă cele 10 călătorii presupun din punct de vedere cost echivalentul unui abonament, sistemul nu te mai taxează cu 10 călătorii, ci îţi face direct un abonament pe o lună de zile.
„Spre exemplu, noi la Braşov avem un preţ de 80 lei pentru un abonament, în timp ce o călătorie este 4 lei. Dacă ai călătorit în decurs de două săptămâni de 20 de ori, asta înseamnă că ai plătit pe bilete 80 lei”.
La următoarele călătorii, nu vei mai fi taxat, fiindu-ţi făcut automat un abonament.
„Din cunoştinţele mele, un astfel de sistem nu există încă în România. Mai mult, tot la capitolul investiţii, încercăm să dezvoltăm şi comunicarea cu pasagerii. Aici suntem un pic în urmă pentru că am rămas cu nişte echipamente ceva mai vechi, fiind printre primii care am făcut fleet management în România. Cred că suntem al treilea oraş din România care avem fleet management, iar asta de acum opt ani de zile”.
Aproape 11.000 de elevi brașoveni merg gratuit cu autobuzele RAT
Aceștia și-au încărcat în ultima lună abonamente gratuite pentru perioade succesive de timp, titluri care au valabilitate și dau dreptul la călătorii gratuite până la sfârșitul lunii august 2025.
Însă elevii trebuie să valideze aceste abonamente, iar în lipsa lor să achiziționeze bilete cu preț întreg.
Abonamentele elevilor mai pot fi încărcate, cu aceeași facilitate.
“O încărcare făcută astăzi sau în zilele următoare la punctele de vânzare determină valabilitatea abonamentului până în luna august 2025, eliminând toate deplasările lunare la punctele de vânzare pentru reînnoirea abonamentului. Reamintim faptul că eliberarea acestor abonamente pentru elevi se face cu respectarea prevederilor hotărârilor de consiliu local din fiecare oraș sau comună deservită de RATBV.
Menționăm faptul că elevii sau părinții ori tutorii acestora, care achiziționează abonamente pentru elevi pentru perioade succesive de timp, sunt obligați să comunice la centrele de vânzare orice modificare a condițiilor inițiale de acordare, în termen de 30 de zile de la data modificărilor respective, în vederea scanării documentelor valabile”, a explicat purtătorul de cuvânt al RAT Brașov, Silviu Ștefan, citat de Radio Romania Brasov.