Apa a ajuns mai scumpă decât berea. „Apa minerala a ajuns, din păcate, un adevărat lux, fiind vândută la preţ de băutura răcoritoare”

Last Updated on octombrie 9, 2024 Apa a ajuns mai scumpă decât berea. „Apa minerala a ajuns, din păcate, un adevărat lux, fiind vândută la preţ de băutura răcoritoare” 1

Apa îmbuteliată este din ce în ce mai scumpă. Acum este mai scumpă și decât berea, care conține …apă. Într-un mare lanţ de magazine, cel mai scump sortiment de apă costă aproape cât berea artizanală. 16,5 lei – 750 de mililitri versus 15 lei pentru 0,5 litri. Într-un altul berea e chiar mai ieftină. Doar 1 leu şi 99 de bani.

În 2021, o sticlă de apă de 2 litri costa între 2 lei şi 2,8 lei. Acum a ajuns să coste între 3,4 lei şi 4,8 lei. Iar la aceste preţuri se mai adaugă şi garanţia de 50 de bani. Deci din 2021 şi până în prezent preţul apei s-a dublat.

„Preţul ridicat al apei este cauzat de costurile operaționale tot mai mari. Taxele au crescut de la 1 ianuarie, energia electrică, transportul, costurile salariale au înregistrat cea mai ridicată rată de creştere din Europa, la noi în ţară, iar asta se vede în preţ”, explică Adi Negrescu, analist economic.

În 2019, salariul minim era 2.080, astăzi e 3.700, iar de la 1 ianuarie va fi 4.100. Energia, dacă ne uităm 2019, preţul la kW era în jur la 60 de bani, acum preţul e 1,3 lei, deci o dublare a preţului la energie. Pe de altă parte, preţul la materii prime a crescut la nivel mondial„, declară Radu Lăzăroiu, preşedinte APEMIN, conform Observator Tv.

Apa îmbuteliată din România este printre cele mai scumpe din Europa. Am ajuns să plătim mai mult decât în Grecia, Spania sau Italia. În Spania, spre exemplu, o apă la jumătate costă 40 de eurocenţi, în supermarket. În Italia, apa ajunge la 20 de eurocenţi, în Grecia, același produs se vinde cu 80 de eurocenți.

„E o decizie a producătorilor, care au fixat preţurile. Cred că cei de la Consiliul Concurenţei ar trebui să facă o investigaţie. Am fost în Spania, este mai ieftină în Spania. Am fost în Grecia, este mult mai ieftină în Grecia”, spune un client.

„Am fost în vacanţă în Turcia. Şi, în benzinării, o apă plată la 0,5, orice apă plată este 1 leu 40, ceva de genul. Sau 1 leu jumate. La noi în benzinărie o apă la jumate e în jur de 10 lei”, adaugă altul.

„Apa minerala a ajuns, din păcate, un adevărat lux, fiind vândută la preţ de băutura răcoritoare. Cum puterea de cumpărare a românilor a scăzut semnificativ, mulţi s-au întors la apa de la robinet”, spune Adi Negrescu, analist economic.

O sticlă de apă minerală plată sau carbogazoasă de 2 litri, de la cele mai mari trei branduri mari de apă îmbuteliată – Borsec, Aqua Carpatica şi Dorna – costă acum în Bucureşti între 3,45 lei şi 4,68 lei, în funcţie de magazin şi retailerul care o vinde, arată datele centralizate de ZF din Monitorul Preţurilor. La preț se mai adaugă și taxa de garanție pentru PET de 0,5lei, conform RTV.

Previous Story

Din nou tramvai în Braşov? Discuții la Planul Urbanistic General

Next Story

O mama și copilul ei de 5 ani se aflau lângă mașina care a căzut într-o groapă, după ce o stradă s-a surpat