Angajări la firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect. „Au revenit și din diaspora, cei care mergeau și făceau curse internaționale sau lucrau efectiv doar acolo pe utilaje sau pe camioane”

Last Updated on octombrie 13, 2024 Angajări la firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect. „Au revenit și din diaspora, cei care mergeau și făceau curse internaționale sau lucrau efectiv doar acolo pe utilaje sau pe camioane” 1

Șoferii sunt la mare căutare la firmele lui Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic constructor român. Una dintre companiile sale are în lucru nu mai puțin de 80% din totalul autostrăzilor finanțate prin PNRR, iar salariile oferite le depășesc pe cele ale prefecților.

Trei dintre firmele lui Dorinel Umbrărescu, cel mai mare constructor român, fac angajări, anunță Ziarul de Bacău. Astfel, Spedition UMB SRL, Tehnostrade SRL și SA&PE Construct SRL caută responsabil de mediu cu experiență în gestiunea deșeurilor, economist, ingineri CFDP și specialiști salarizare.

Toate cele trei firme din Grupul UMB au sediul în Bacău. Cele mai importante lucrări ale lui Umbrărescu sunt pe Autostrada A7, Autostrada A3 Transilvania, Autostrada A1, Centura București, DEx Craiova-Sibiu și Centura Timișoara. De asemenea, Grupul UMB va construi loturi pe Autostrada A8.

UMB construiește de altfel 80% dintre autostrăzile finanțate prin PNRR, adică 341 km din totalul de aproape 430 km din program pe A8, A7, A3 și A1, scrie și Bacău.net.

Un șofer la UMB are un salariu mai mare decât un prefect
Publicația citează declarația prefectului de Vrancea, Nicușor Halici, potrivit căruia un simplu șofer de la UMB are un salariu net mai mare decât al unui prefect din România. ”Un șofer care lucrează la Umbrărescu câștigă mai mult decât un prefect. Decât orice prefect, nu doar de Vrancea. Și așa a reușit și are o adresabilitate și la rându-i după aceea o foarte mare solicitare de forță de muncă din partea celor care vor să vină să câștige, normal, mai bine. Au revenit și din diaspora, cei care mergeau și făceau curse internaționale sau lucrau efectiv doar acolo pe utilaje sau pe camioane”, a spus prefectul de Vrancea.

În condițiile în care un prefect din România are un salariu brut de 19.000 lei, rezultă că un șofer de la UMB câștigă minim 20.000 de lei brut, adică peste 10.000 lei net pe lună, scrie Stirile Pro Tv..

Târguri de joburi cu angajări puține. La Brașov doar șapte doritori au semnat contracte
Firmele oferă zeci de mii de locuri de muncă, însă puține contracte se semnează pe loc. Oamenii pregătiți se plâng că salariul oferit este prea mic, iar angajatorii fac o selecție dură, în funcție de competențe, relatează stirileprotv.ro.

51 de firme s-au înregistrat la Târgul de joburi Brașov. Au oferit 690-700 de locuri de muncă, dintre care 54 de posturi au fost anunțate din start ca fiind doar pentru cei cu studii superioare, scrie Europa Libera.

Oamenii s-au așezat la coadă, încă de dimineață, în fața Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov. Au așteptat aproape o oră și au intrat pe rând ca să discute cu angajatorii.
„E multă lume, eu sunt 324 pe bonul de ordine, deci extrem de multă lume”, spune unul dintre tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă.

Deși târgul se adresa, în principal, celor care au absolvit recent liceul sau facultatea, locuri de muncă erau pentru toată lumea. Iar experiența – apreciată.

„Am vrut să văd dacă se oferă și posturi pentru cei fără experiență momentan. Am primit în schimb niște sfaturi foarte bune despre internshipuri”, a declarat, pentru protv.ro un alt tânăr.

Cele mai multe joburi din Brașov sunt în industrie, iar angajatorii n-au prea multe pretenții.

„Să fie tânăr, să îi placă mașinile, că, na pentru doamne cumva activitatea fizică e mai grea, dar pentru băieți, partea de recepție marfă, pregătire comenzi pentru livrare”, spune Mădălina Ignat, inspector resurse umane.
Salariul oferit pornește însă de la minimul pe economie, iar oamenii vor mai mult.

Previous Story

Meseria cu salarii de peste 2.000 de euro, pentru care Victoria a venit din Italia. Cursul durează doar o lună

Next Story

Refuzat de Brașov, Ion Țiriac construiește în Bacău: „E o proprietate acolo pe care o tândălim de 40 de ani şi nu ştim ce facem cu ea”