Daune morale de 200.000 lei. Amazon, înfrângere în România. Trebuie să plătească suma unui angajat

Last Updated on octombrie 12, 2024 Daune morale de 200.000 lei. Amazon, înfrângere în România. Trebuie să plătească suma unui angajat 1

Gigantul american Amazon, dat în judecată în România. Un angajat a obținut daune morale de 200.000 lei. Reacția companiei
Gigantul american Amazon a fost dat în judecată în România. Un angajat al Amazon Development Center România, centrul de dezvoltare din Iași, a obținut în instanță obligarea companiei la plata unor daune morale în sumă de 200.000 lei, scrie Profit.

Un angajat Amazon România trebuie să primească daune morale de 200.000 lei unui angajat. În plus, acesta a cerut și a obținut în instanță și încetarea “actelor de hărțuire morală”, precum și anularea măsurii de plasare a sa în programul de îmbunătățire profesională Pivot.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de ambele părți la instanța superioară.

Un angajat a fost hărțuit de către una dintre cele mai mari companii de comerț electronic din lume. Hărțuirea s-a centrat în jurul utilizării ilegale de către companie a unui plan de îmbunătățire a performanței (Performance Improvement Plan – PIP), un instrument care ar trebui să fie destinat dezvoltării angajaților, dar care a fost utilizat pentru a-i forța pe angajați să se epuizeze și, eventual, să plece. (…)

În acordarea acestor daune, judecătorii au transmis un mesaj puternic către corporațiile de trilioane de dolari: românii nu sunt de unică folosință sau trecuți cu vederea. Nu suntem o piață îndepărtată sau nesemnificativă în care companiile globale pot impune practici neloiale fără consecințe.

Decizia instanței subliniază faptul că trebuie respectată demnitatea angajaților români. Corporațiile multinaționale, oricât de puternice ar fi, trebuie să respecte legea și să respecte drepturile angajaților”, a declarat avocata angajatului, conform Profit.ro.

De cealaltă parte, compania spune că nu este de acord cu această decizie și va face recurs. “Ca majoritatea companiilor, avem un proces de management al performanței care îi ajută pe managerii noștri să identifice cine din echipele lor are performanțe bune și cine are nevoie de mai mult sprijin.

Marea majoritate a colegilor noștri îndeplinesc sau depășesc în mod regulat așteptările, dar pentru numărul mic de angajați care nu o fac, le oferim coaching și oportunități pentru a-i ajuta să se îmbunătățească. Dacă nu reușesc să facă acest lucru, este posibil să fim nevoiți să discutăm despre plecarea lor din companie. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont atât de interesul angajatului, cât și de interesul nostru ca societate”, a declarat pentru Aleksandra Zarychta-Kuzalska, Head of Corporate Communications in CEE, Amazon, potrivit Observator Tv.

Ce salariu primesc în România angajații din Nepal sau Pakistan
Pentru o viață mai bună şi un salariu mai atractiv ca în Bangladesh sau Nepal, zeci de străini s-au angajat la o fabrică de confecţii din Baia de Arieş. Aici, în urmă cu 3 ani, lucrau doar angajaţi români.

Dorel Burlan, director al unei fabrici de confecții: „Avem 20 din Bangladesh, bărbați. Și din Nepal un muncitor în confecții. Ei au venit pregătiți, calificați de acolo, dar nu la nivelul nostru de calitate și a trebuit în 2-3 luni să ajungă la nivelul nostru. Se pare că s-au integrat foarte bine, îi avem de peste 2 ani aici. Datorită lipsei de forță de muncă pe care n-am mai găsit-o în Baia de Arieș”, scrie Antena3CNN.ro.

„Sunt muncitori și harnici”, a spus un angajat român. „Trebuie, sunt obligați, normal că trebuie să le respecte, nu or fi ca mine după 40 de ani. Se descurcă. Le spun să vorbească românește, când o să merg eu la ei să pot să vorbesc și eu”, a declarat un alt angajat.

În Bangladesh, muncitorii câştigau aproximativ 100 de lei pe lună, iar în România au ajuns să câștige de zeci de ori mai mult. O mare parte din salariu se întoarce acasă, unde au rămas familiile lor.

Advertisements
Previous Story

Femeie arestată după ce a incendiat o mașină pentru că s-a enervat

Next Story

Brașov. Un bărbat și-a omorât șeful pentru că nu a vrut să-i dea o zi liberă