Vine Ciclonul Ashley. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va ploua mult. Precipitaţii de 100 l/mp

Last Updated on septembrie 26, 2024 Vine Ciclonul Ashley. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va ploua mult. Precipitaţii de 100 l/mp 1
(foto arhiva)

România va fi lovită de ciclonul Ashley la finalul acestei săptămâni, iar vremea se va răci brusc, de la 33-34 de grade la 15 grade Celsius. De asemenea, în unele zone vor fi ploi puternice, de până la 100 litri pe metru pătrat.
În același timp, autoritățile au anunțat că viitura de pe Dunăre va ajunge la nivelul maxim pe 1 octombrie, iar debitul apei nu va depăși 8.000 de metri cubi pe secundă.

Pe sectorul românesc va fi un aport suplimentar de apă ca urmare a viiturilor de pe râurile Jiu, Olt şi Argeş-Vedea, care nu ar trebui să alarmeze la acest moment, a transmis ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Fechet a mai spus că autorităţile sunt pregătite pentru a face faţă acestei situaţii, generată de ciclonul Ashley, menţionând că, la acest moment, nu există nicio măsură de evacuare a populaţiei din vreo localitate din România.

Am avut o întâlnire lungă cu colegii de la Administraţia Naţională de Meteorologie, colegii de la Apele Române, cu Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, în care am primit ultimele informaţii legate de situaţia hidro-meteorologică din ţară, mai ales în contextul influenţei ciclonului Ashley, care va afecta România în următoarele zile.

În ceea ce priveşte prognoza hidro-meteo şi măsurile de prevenire, după cum ştiţi, în ultimele zile s-au emis avertizări privind creşterea precipitaţiilor şi intensificarea fenomenelor hidrologice. Datele furnizate astăzi de Centrul european pentru prognoza vremii pe termen mediu confirmă prognoza anterioară, indicând că între 30 septembrie şi 3 octombrie vom resimţi efectele activităţii ciclonice, în special în sudul şi centrul României, cu posibile efecte şi în zona de sud-est a ţării„, a afirmat Fechet, după şedinţa de guvern, potrivit Stirile Pro tv.

Se estimează că în special în Oltenia şi în Muntenia vor fi precipitaţii, care pot să ajungă şi la 100 litri pe metru pătrat, fapt care ar putea genera creşteri semnificative ale debitelor râurilor din aceste regiuni.

E important ca cetățenii să fie alertați, să fie atenți la mesajele pe care le primesc, nu doar pe telefon, pentru că de multe ori nu au acces la telefon, sau un mesaj primit la 1 noaptea, așa cum s-a întâmplat la Galați, s-ar putea să nu mai folosească prea mult.”, a mai explicat ministrul Mediului, conform spynews.ro.

Vremea se va răci brusc
Valorile termice maxime vor coborî brusc de la 33-34 de grade la 15 grade Celsius, în regiunile intracarpatice, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

În continuare o vreme a extremelor meteorologice, la finalul primei luni din toamna 2024. O vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a unei luni septembrie în ţara noastră, şi vorbim de valori termice cu până la 10 grade Celsius peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă, luând în considerare, cel puţin până sâmbătă, ecartul termic de la valori de 23 până la 33, posibil 34 de grade Celsius. Vineri este posibil să înregistrăm cea mai caldă zi din această săptămână, mai ales în sudul extrem, în Câmpia Română.

Chiar şi sâmbătă vom avea valori de până la 33 de grade Celsius, însă de duminică vremea se va răci semnificativ în cea mai mare parte a ţării şi va deveni instabilă. Instabilitatea atmosferică va fi caracterizată prin averse torenţiale, posibile intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie, în cea mai mare parte a ţării.

Chiar şi în noaptea de duminică spre luni, în est şi local în centrul ţării este posibil să consemnăm cantităţi de apă, în intervale scurte de timp, însemnate cantitativ, mai ales în sud şi în sud-est. La acest moment, informaţiile arată probabilitate ridicată ca ecartul valorilor de precipitaţii să fie între 60, 80 şi chiar o 100 şi peste 100 litri/mp„, a menţionat Mateescu.

Vremea Brașov:

Vine Ciclonul Ashley. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va ploua mult. Precipitaţii de 100 l/mp 2

Previous Story

Brașov. Polițiștii l-au prins pe individul care a dat foc la 3 mașini și un bloc, în Codlea

Next Story

Actele pentru un nou club de fotbal în Brașov au fost depuse la judecătorie. Vor fi doar fotbaliști din județ