Last Updated on septembrie 16, 2024
Un nou sanctuar pentru 100 de urşi va fi construit lângă Brașov, anunță Ministrul Mediului, Mircea Fechet, citat de observatornews.ro.
Rezervaţia va fi construită într-o pădure din masivul Postăvarul, lângă Timişul de Sus, şi ar trebui să fie gata până la finalul anului. Sanctuarul va costa aproximativ 10 milioane de euro şi va primi în jur de 100 de animale.
Noul sanctuar va fi construit în apropiere de DN1, între Predeal şi Braşov, pe o suprafață de 68 de hectare, într-o pădure a Regiei Kronstadt, Ocolul Silvic Braşov. În acest moment, lucrările sunt la nivelul săpăturilor şi a consolidărilor pentru fundaţia viitorului gard al fundaţiei.
Rezervaţia va fi supravegheată video, iar hrănirea animalelor se va face printr-un sistem funicular şi prin drone. „Acel ţarc special de reabilitare presupune interacţiune zero cu oamenii, chiar şi hrănirea acestor urşi făcându-se cu instrumente speciale cu ajutorul cărora mâncarea este trimisă în acel ţarc, fără ca ursului să îi fie teamă de prezenţa omului. Reabilitarea este un proces prin care un urs habituat reuşeşte să renunţe la obiceiurile proaste de a interacţiona cu oamenii şi de a reveni în pădure”, a declarat Mircea Fechet, ministerul Mediului.
Un sanctuar de urşi se află de ani buni şi la Zărneşti. Rezervaţia de acolo este la capacitate maximă cu 123 de animale sălbatice, dar majoritatea animalelor vin din locuri unde au fost abuzate sau închise.
Un turist cu un copil în brațe a vrut să-și facă poză cu un urs pe Transfăgărășan. La intervenția autorităților, bărbatul a amenințat:”Am puterea să te dau afară, crede-mă!”
Zilele trecute, un bărbat cu un copil în braţe s-a oprit să facă fotografii cu un urs care urma să fie relocat. Inspectorii silvici au încercat să îl oprească, dar acesta s-a opus și a devenit agresiv, scrie tvr.info
În ciuda tuturor avertismentelor lansate de autorități şi a sancţiunilor aplicate în astfel de situaţii, oamenii nu par să țină cont de pericolul la care se expun. Acum bărbatul este cercetat pentru ultraj.
Bărbatul oprise mașina și a coborât împreună cu un copil la mică distanța de sălbăticiunea care aproape intrase în cursă instalată. Nu a ținut cont nicio secundă de pericolul la care erau expuși atât el cât și minorul.
În zadar, personalul silvic a încercat să-l convingă pe bărbat să nu se pună în pericol. Discuția a degenerat într-un adevărat scandal, iar individul i-a amenințat pe inspectorii silvici că va interveni ca să fie concediați.
Un echipaj al Jandarmeriei Argeș a fost chemat în sprijin pentru detensionarea conflictului. Pentru comportamentul său, bărbatul a fost amendat.
Turist: Nu mă cunoşti, nu te cunosc. În două zile, te mut, te dau afară, dacă vreau. Dacă nu ştii cu cine vorbeşti, interesează-te puţin (…) Am puterea să te dau afară, crede-mă!