Last Updated on septembrie 5, 2024
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat modernizarea secțiunii feroviare Predeal – Brașov, în cadrul proiectului va fi construit și un tunel de 9,8 kilometri între Azuga/Predeal și Timișul de Sus. Lucrările de modernizare vor dura 7 ani. Călătoria cu trenul de la București la Brașov se va scurta cu aproximativ 18 minute după modernizarea secțiunii Predeal – Brașov.
Procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Modernizarea secțiunii feroviare Predeal – Brașov”, ce va include un tunel de aproape 10 kilometri, se estimează a fi lansată în a doua parte a anului 2025, au spus reprezentanții CFR Infrastructură conform ECONOMICA.NET.
Cei de la CFR Infrastructură au mai precizat, potrivit sursei citate: „În conformitate cu solicitările JASPERS/BEI și ținând cont de decizia Comisiei Europene, s-a decis proiectarea tunelului nou de cale ferată la standardele necesare, pentru a putea fi ulterior înglobat într-o linie de mare viteză, în eventualitatea în care aceasta s-ar construi în zonă… Traficul feroviar se va desfășura în două galerii separate (fiecare cu cale simplă), astfel încât, din motive de siguranță, în caz de incendiu, să poată fi asigurată evacuarea folosind galeria paralelă. Secțiunea tunelului este circulară și se va realiza cu utilaje tip Tunnel Boring Machine (TBM)”.
Sunt gata de muncă şi „cârtiţele” Homorod
Instalarea TBM – urilor 3 si 4 pentru lucrările la al doilea tunel cu dublu fir pe sectorul magistralei feroviare în curs de modernizare Braşov – Sighişoara se apropie de finalizare, înainte de lansarea frontului de săpare, a anunţat miercuri, 4 septembrie, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuţ Cristian Săvoiu. „Tunelurile săpate independent, în paralel, vor avea o lungime de circa 5 km şi sunt denumite generic Homorod”, a declarat acesta. El menţionează că lansarea lucrărilor se va face cu un scurt decalaj faţă de data anunţată în martie la lansarea tunelurilor Ormeniş, scrie bzb.ro.
Tunelurile vor fi conectate prin galerii de legătură: 13 galerii de legătură, cu o lungime totală de 601 metri liniari pentru tunelul Ormeniş, respectiv 10 galerii de legătură, cu o lungime totală de 417 metri liniari pentru tunelul Homorod.
Pasajele subterane Ormeniş/Homorod vor fi formate fiecare din câte două tuneluri feroviare cu câte o linie de cale ferată. Distanţa dintre cele două tuneluri forate va fi variabilă şi este planificată să fie cuprinsă între 30 de metri lângă zonele de intrare şi 70 m lângă zona cu suprasarcină mare.
Cele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri (un diametru exterior de 9,4 metri, datorită căptuşelii din beton). Acestea vor fi forate cu ajutorul a patru TBM-uri, construite de compania HERREKNECHT.
Proiectul modernizării liniei de cale ferată Braşov – Sighişoara este cofinanţat de Uniunea Europeană, iar contractul a fost semnat de CFR SA cu consorţiul AKTOR SA – Alstom Transport SA – Arcada.